Manastirea Sfantul Pantelimon Ohrid Macedonia

Sfântul Pantelimon este o mânăstire în Ohrid, Republica Macedonia, ce îi este atribuită Sfântului Kliment Ohridski, un ucenic al Sfinţilor Chiril şi Metodie. Arheologii au ajuns la concluzia că mânăstirea a fost locul unde primii studenţi au învăţat alfabetul Glagolitic.
Despre mânăstire se crede că a fost construită la sosirea Sfântului Kliment în Ohrid, la cererea lui Boris I al Bulgariei, peste o biserică veche. Surse spun că Sfântul Kliment nu a fost mulţumit de dimensiunea bisericii şi a construit una nouă peste ea, desemnându-l pe Sfântul Pantelimon ca apărător.
Sfântul Kliment a folosit noua mânăstire ca o clădire liturgică şi un loc unde îi învăţa pe ucenicii săi alfabetul glagolitic, ce a devenit mai târziu alfabetul chirilic. Însuşi Kliment a clădit o criptă înăuntrul mânăstirii, în care a fost înmormântat după moartea sa din anul 916. Mormântul lui există şi în prezent.
Uimitor.. dar se pare că acolo există și internet wifi! Lumea se modernizează uimitor de repede. La asta chiar nu m-am așteptat.
În secolul al XV-lea, turcii otomani au transformat mânăstirea într-o moschee, dar au permis după începutul secolului al XVI-lea restaurarea ruinelor de biserici şi mânăstiri, şi deci şi restaurarea mânăstirii Sfântului Kliment. Aceasta a fost ruinată din nou între sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea.
Mulţi arheologici sunt de părere că Sfântul Kliment a proiectat şi construit mânăstirea. Kliment, alături de Sfântul Naum de Ohrid, a folosit mânăstirea în scopuri educaţionale, un loc în care slavii creştinizaţi învăţau alfabetele glagolitic şi chirilic.
Mânăstirea se află pe un deal, cunoscut sub numele de Plaosnik, în apropiere de lacul Ohrid. Judecând după stilul arhitectural al mânăstirii, cercetătorii afirmă că Sfântul Kliment a vrut ca mânăstirea să fie o şcoală literară pentru ucenici şi, aşadar, se crede că aceasta a fost prima şi cea mai veche universitate din Europa.

Comments

Popular posts from this blog

Tyulenovo Shabla Bulgaria

Orasul Targoviste Bulgaria

Colmar Alsacia Franta Haut-Rhin