Amfiteatrul Roman din Plovdiv

Casa de mai sus e indiciul de care aveți nevoie ca să ajungeți la amfiteatru. Știu că parcă nu era niciun indicator. Oricum locul pe acolo pe deal nu e atât de extins, dar pentru a ajunge mai repede, doar mergeți pe această străduță în jos.
Treceți pe lângă școala vopsită în galben, și dacă este dimineață puteți decide să savurați o lavazza chiar lângă ruinele amfiteatrului.
Amfiteatrul roman este probabil cel mai cunoscut monument antic al Bulgariei. Construit la începutul secolului al II-lea, amfiteatrul este situat între dealul Dzhambaz Tepe şi dealul Taksim Tepe.
El este împărţit în două părţi, având 14 rânduri despărţite de o linie orizontală. Teatrul poate găzdui până la 7.000 de oameni. Amfiteatrul a fost studiat, conservat şi restaurat între anii 1968 şi 1984.
Mai multe evenimente au avut loc la teatrul roman, printre care se află şi Festivalul lui Verdi şi Festivalul Folclorului Internaţional. Odeonul roman, construit între secolele II şi V, a fost restaurat în 2004, acesta fiind al doilea teatru antic din Philipopolis. Iniţial, a fost construit pentru a fi un edificiu al consiliului oraşului, însă ulterior a fost construit ca teatru.
După cum se vede, totul este destul de bine conservat și cu timpul se vor mai face și alte lucrări de restaurare conform celor auzit de la nenea cu biletele.
Iar acustica este de vis! M-am simțit ca în urmă cu mulți ani, în Grecia la teatrul Epidaurus. Desigur că aici totul este la o scară mult mai mică.
Ceva vechiu și ceva viu. O îmbinare frumoasă.
Interesant este că pe sub amfiteatru, trece un tunel, care permite mașinilor să ajungă mai ușor dintr-o parte în alta a dealurilor.
Dar este fain, că sunetul făcut de mașini nu se aude atât de tare. Noi chiar am nimerit pe acolo un grec cu calități vocale destul de ok care a ținut morțis să testeze acustica, și pe cuvântul meu că s-a auzit tare fain! Iar mașinile.. nici nu am știu că sunt acolo.
Și după cum vă spuneam încă de la început, aici era locul perfect pentru o cafea. Mai ales că aveați o panoramă de invidiat! Și deși era foarte central, cafeau era la un preț foarte ok.

Comments

turisticus said…
Ca specialista in turismul bulgaresc, pot sa te rog sa-mi faci si mie un itinerar prin Bulgaria?
Intentia mea este sa introduc itinerariul in jocul Turisticus: www.turisticus.ro .
Daca nu ai vazut jocul te rog sa intri si sa vezi despre ce este vorba.
Mersi anticipat.
Iasi said…
Interesant articolul, nu am ajuns inca in Bulgaria insa cred ca am sa ajung foarte curand, caci se pare ca e o tara ce merita vizitata
@Turisticus - Sigur, o sa iti trimit un e-mail.

@Iasi - Chiar este o tara interesanta.