Drumul catre Plovdiv Bulgaria

Fiind un oraș destul de căutat de turiști există în fiecare oră câte un autobuz sau câte un tren cu direcția Plovdiv. Noi am ales trenul fiind un grup mai mare.
Și am prins încă de la început peisaje superbe. Poza e făcută la puțin timp după ce am părăsit Sofia. Dimineața începea să dispară iar ceața se dispersa încet, încet..
Singurul lucru enervant este că și ei au trenuri noi, unde nu poți deschide geamul, așa că dacă vrei să pozezi, ori te alegi cu reflexia din geam ori te lipsești.
Dar cum peisajul era superb.. nu m-am putut abține. Cu reflexie am zis că e mai bine decât fără. Sincer, dacă vreți să beneficiați de peisaje faine recomand trenul. Altfel cu autocarul e puțin mai scurt drumul, dar în afară de autostradă nu vezi mare lucru.
Interiorul trenului nostru.
Plovdiv! Bine te-am găsit! Nu ne venea să credem ce frumos, verde și cald încă era, mai ales că deja toamna avea dreptul la replică, dar încă nu se încumeta.
Ca să ajungem în parcul din imagini, direct de la gară am coborât în pasajul de acolo, am trecut intersecția și am mers pe strada Ivan Vazov până aproape de final, când am cotit la stânga și am ajuns în ˝Grădina Țarului Simeon˝.
Am încercat să ne trezim bine de tot, ne-am hidratat și apoi am început să visăm o cafea tare turcească. Dar până să ajungem acolo, ne-am tot plimbat prin parc.
Foarte îngrijit și liniștit, mai ales că erau puțini copilași prin zonă pe la 9 și ceva dimineața. Așa că am jucat noi rolurile de copilași retarzi.
Ne-am bătut puțin cu apă, am mai zăbovit pe câte o băncuță ca să ne facem planul de atac (urma să atacăm dealurile)..
și apoi am început încetișor să ne îndreptăm către piața centrală
Am mai făcut ceva poze pe drum, desigur (nu se putea altfel). Și ne tot uitam după vestiții ˝ghevreți˝ (covrigi turcești) care de obicei se vând peste tot pe stradă dimineața. Se pare doar că nu și sâmbăta.
V-am spus că soarele a ținut cu noi. Mai ales pentru poze. Deși la un moment dat era deja ciudat ca la 10 dimineața în noiembrie să fim în tricou.
Ajunși în piața centrală, am făcut câteva poze și apoi am ornit pe strada centrală a orașului, Strada Kniazul Alexandru I. Pe acolo am găsit și cafea dar și un ceva care să ne potolească temporar foamea.
Încetișor orașul prindea viața. Se vedea că aici nu mai e Sofia, lumea nu se mai grăbea, era doar un orășel fain și liniștit de provincie.
Un francez escalandând stâlpul din Plovdiv unde era un însemn cu un oraș din Franța. Se poate observa cât de mândru era nu? Francezii erau extraordinari de încântați să vadă prin orașe rămășite de franceză, mai ales la gări totul era biling bulgară și franceză. Dar desigur.. toate datau și la ei de pe vremea răposatului Jivkov.

Comments

Rose said…
Deci fotografiile din seria asta sunt superbe! Peisajele de vis si imi place foarte mult modul in care le-ai editat! :)
Superbe imagini! Multumim frumos pentru informatii, asa de superb detaliate.
Asa este. Felicitari autoarei pentru ideea acestui blog si pentru continut! Se vede ca cei care studiaza limbile straine sunt oameni cu initiativa!!!
@Rose - Mersi mult! Mă bucur tare mult că ți-au plăcut. Chiar a fost o excursie faină de tot.

@Clinică - Și eu vă mulțumesc de vizită!

@Traduceri - Mulțumesc mult de tot pentru vizită! Îmi pare bine să văd că sunt și alți oameni ce apreciază articolele.
MonaMD said…
Buna,imi poti spune cat a costat trenul si cate ore ai facut pana acolo,te rog?
Călătoria durează între 3 și 2 ore. 3 ore cu un fel de personal și 2 ore cu trenul rapid (bârzia vlak - se numește).

Biletul de tren Sofia - Plovdiv a costat 18.50 leva, dus - întors.