Poze Comuna Cetateni Judetul Arges

De Revelion am mers împreună cu câțiva prieteni dragi pe aici, în Județul Argeș, comuna Cetățeni. Am luat trenul din București până la Câmpulung și apoi restul drumului cu mașina.
Din fericire am descoperit pe acolo un peisaj superb chiar prin spatele casei. Deși am cam invadat noi niște grădini pe acolo ca să admirăm peisajul și pârâul.
Nu era chiar atât de frig prin zonă, dar noi toți eram pregătiți să pornim în sprint în cazul în care prin zonă apărea vreun dulău, pentru că tot erau niște oițe prin zonă.
Era un loc fain de făcut poze și nu doar. Pentru noi a fost locul perfect să ne aducem aminte de copilărie, să ne dăm dea dura pe deal în jos și să ne bucurăm de zăpadă având parte de un mic război.
O mică monstră ca să vedeți că nu era nici foarte cald.
Explorând pârâul înghețat. Mi-a plăcut la nebunie că am descoperit locul ăsta. E tare bine ascuns. Când treci prin sat pe strada principală nu zici că s-ar găsi cine știe ce în satul acela, dar când ai răbdare și mai invadezi grădini.. descoperi locuri faine.
Trecând on the other side
Și tot încercam să vedem câtă greutate poate susține gheața de pe pârâu. Și din fericire niciunul dintre noi nu a ajuns în apă.
Arăta de vis!
Una din curțile invadate de noi în mica plimbare de după amiază. Oricum niciuna din proprietățile private încalcate de noi nu a avut de suferit. Tot ce am lăsat în urmă au fost urmele de pe zăpadă.
Artificiile de Revelion - Primele momente și poze din 2011
Apoi în altă zi am dorit să vedem și partea cealaltă a satului, așa că am coborât până către strada principală și am trecut pe partea cealaltă, pe un pod nu foarte stabil, dar ne-am simțit mai aventurieri și ne imaginam scene din Cireșarii cu care am copilărit.
Peisajul văzut de pe pod. Tare frumos, mai ales spre apus.
Mai admirăm puțin și ne pregătim sufletește de cucerit dealul.
Și începem urcușul..
Ne uităm cu jind la micile dealuri pe lângă care trecem..
și privim cu speranță către vârf..
...unde ne bucurăm de o panoramă superbă.
Mai ales că reușisem să ajungem până acolo fără să facem cunoștiintă cu gheața ce era ascunsă pe sub zăpada din poze. Poate nu se vede, dar drumul a fost alunecos rău. Decât sedentari, măcar ne-am mai mișcat. Mai ales că urma să revenim la leneveala din capitală.

Comments

Rose said…
Sunt superbe fotografiile de la apus. Zona este foarte frumoasa si ma bucur ca ne-a descoperit-o si noua.
Nici eu nu as fi crezut! ;) Norocul nostru cu sarbatoritul ce avea rude in zona, si astfel am ajuns si noi sa exploram imprejurimile Campulungului.