Foto Reportaj Litoral Marea Neagra Bulgaria de Nord
Vara trecută cam tot prin iulie, am prins o vreme de vis la mare la bulgari. Am fost cu cortul în nordul litoralului, pe unde încă se mai poate campa (legal sau ilegal în unele locuri). Soare a fost din plin și apa extraordinar de caldă.
Și cel mai mult mi-a plăcut faptul că apa avea și o culoare foarte interesantă. Și din fericire nu am avut parte de alge. Fiind o plajă destul de sălbatică și dacă năpădesc algele, nu prea are cine să le curețe. Dar apa mării era ca apa din cadă uneori. A avut în jur de 25 grade.
Culorile de care vorbeam mai devreme se pot observa. Și plaja era destul de ok, deși în weekenduri începe să devină destul de tranzitată. Mai ales că noi ne-am nimerit pe acolo și când era festivalul rock de la Kavarna așa că am avut parte și de diverși fani care doar au venit să campeze aici.
Sper că și vara asta o să avem parte de vreme bună. Mai ales că am scăpat de ploi și vreme rece. Acum doar trebuie să așteptăm să se încălzească apa. Cât despre pasionații de pește, aici este raiul lor. Între Durankulak și Shabla e plin de pescari care după ora 15 încep să-și vândă captura prin sate.
Comments
pai hai sa facem orasele de la sud de dunare odata curand ;) :)
Se mai poate campa pe undeva fara sa se lase cu amenzi?