Thursday, July 07, 2011

Foto Reportaj Strada Gurko Veliko Tarnovo Bulgaria

Am fost de multe ori în veche capitală a bulgarilor, dar abia vara trecută într-o zi foarte calduroasă de august, am explorat fiecare pietricică împreună cu câțiva prieteni de la seminarul de limbă și cultură bulgară. Nu vă recomand să mergeți pe acolo vara fără șapcă și fără apă.
Văd că deja stâlpii de genul ăsta devin un mic tren prin Bulgaria. Și prin Plovdiv trona mândru unul, doar că avea alte orașe. Oricum o inițiativă frumoasă, mai toți turiștii se opreau aici pentru o poză.
Casele tip sandvich. Deși de jos arată mai ciudat mergând pe lângă ele peisajul este altfel. Și chiar au farmecul lor. Păcat doar de cei care au mașini. Pentru ei este cel mai dificil cu parcatul.
Iluminatul nocturn e destul de important.
Peste tot sunt lucruri din lemn. Îmi aduce mereu aminte de o cabană. Străduța de după casa din imagine, duce la un set mare de scări ce ajung foarte aproape de strada comercială.
Căsuță veche tipică!
Și acum ajungem în zona de hosteluri pensiuni cu o vedere fenomenală. Aici începe adevărata panoramă a străzii Gurko.
Nu-i așa că arată superb pensiunile de aici? Cred că e foarte interesant să te trezești cu o asemenea panoramă acolo, și apoi să îți bei cafeaua pe balcon în timp ce micul oraș prinde viață.
Nu se putea să lipsească pisicuța. Ele sunt un fel de enblemă neoficială a orașului din ce am observat până acum. Și mai toate sunt foarte bine îngrijite.
Probabil vă întrebați cine anume a fost Gurko și de ce are propria lui stradă? Ei bine, numele întreg este Iosif Vladimirovich Gurko și a fost un comandant al regimentului grenadier din Războiul Ruso-Turc 1877. El este cel care a condus trupele turcești și a eliberat Veliko Târnovo-ul la data de 7 iulie. Astfel a devenit un erou pentru vechea capitală.
Unul dintre cele mai frumoase lucruri la casele vechi mi se pare iedera. Tare rău îmi pare că bunica mea nu a considerat același lucru. Dar măcar pe Gurko m-am bucurat din plin de ea.
Puteți să și serviți o gustare pe aici. Mehanaua este deschisă.
Și chiar este foarte bine îngrijită și din ce am înțeles bucatele sunt tare bine alese. Noi am poposit aici doar să ne potolim setea. Eram la jumătatea străzii, deci trebuia să continuăm.
Arhitectură tipic bulgărească.
Și un balcon cu vedere directă spre râul Yantra care trece prin oraș. Deși pe alocuri râul pare destul de murdar, are frumusețea lui. Și chiar am văzut și pe acolo câțiva oameni mai curajoși ce se bălăceau.
Deja strada se îngustează din nou. Cam urât dacă se întâlnesc pe aici 2 mașini. Dar asta e riscul când vrei să locuiești pe o asemenea stradă.
Nu toate casele sunt renovate, dar unele au farmecul lor așa, pentru că se vede că deși timpul nu a fost milos ele tot au rezistat și unele dintre ele chiar foarte bine!
Tehnica asta cu înălțatul parterului și cu geamurile la cucuieții din deal se pare că a fost de ajutor foarte mulți ani pe timpul dominației otomane. Cel puțin așa se zvonește, că erau destul de greu de prădat casele de genul acesta.
Un bulgar fericit, avea deja locul lui de parcare!
După cum spuneam vechiul, are farmecul lui. Mi-a plăcut totuși să văd că aceste case vechi care nu erau locuite de cineva, nu fuseseră luate în stăpânire de diverse personaje care să le distrugă și mai tare. Probabil nu au aflat de ele și așa sper să rămână și pe viitor.
Puțin mai multă culoare face bine.
Și tot mergeam și strada nu dădea semne că se va termina curând..
Cred că vara trecută am avut o obsesie să urc și să pozez scări. Și cum Veliko Târnovo este un oraș plin de scări, am avut pe unde să bântui zilnic.
Deja strada se cam termina. Asfaltul dispăruse și intram încetișor într-o mahala de bătrâni. Săracii când ne-au văzut au început să ne holbeze și ne-au întrebat dacă ne-am rătăcit cumva și dacă avem nevoie de ajutor.
Noi le-am răspuns fericiți că nu e nicio problemă și că vrem doar să explorăm orașul. Moment în care s-au prins că e ceva ciudat cu noi și ne-au întrebat de unde suntem. Și când au auzit tările erau fericiți nevoie mare că am venit să le învățăm limba. Deja începuseră să ne îmbie cu fel de fel de lucruri din gospodăria lor.
Alte scări. Asteau au rămas necercetate. Vara asta probabil mă ocup de problema asta. Nu le pot lăsa așa fără să-mi spună povestea lor. Poate mai găsesc alte pisicuțe leneșe tolănite la soare pe aici.
The End. La un moment dat, strada a ajuns până aproape de râul Yantra. Chiar în zona unui hostel. Noi am găsit un mic local la umbra și ne-am cinstit cu o bere rece după o explorare la prânz pe niște călduri infernale. Bun a mai fost Shumensko acela rece!

2 comments:

Apollo said...

Intotdeauna mi-a placut strada asta. A fost primul loc pe care l-am vazut in Veliko.

Dianora Ungureanu-Maier said...

La mine a fost printre ultimele locuri pe care le-am vizitat în Veliko, dar tot mi-a plăcut la nebunie. O să mă întorc cu drag. Mai ales că acum în August iar poposesc puțin pe acolo.