Satucul Varvara Litoral Marea Neagra Bulgaria


Varvara este un mic sătuc pescăresc undeva în sudul litoralului bulgăresc (în județul Burgas, municipalitatea Țarevo). E un fel de echivalent al zonei Vadu-Corbu de la noi. Micul sat a ajuns o destinație cât de cât turistică doar în ultimii ani, și chiar și acum merg acolo mai mult artiști și oameni care vor să fugă de aglomerația din unele stațiuni. Aici există doar pensiuni cu o viță de vie în jurul casei, care să te apere de soare(adică casele oamenilor cu o cameră de închiriat de cele mai multe ori) dar asta e un plus, pentru că se poate găsi cazare pentru o sumă foarte bună. Din păcate, plaja de aici nu este cu așa mult nisip ca altele, dar e oricum bună de baie. E un loc excelent pentru cei care adoră scufundările pentru că au ce explora în zonă.

Sătucul se află la doar 3 km de Ahtopol. așa că dacă nu vă încântă plaja de aici, la doar 2 km, aveți o plajă normală de nisip.Orașul era numit în vechime Agatopolis sau orașul dragostei de către greci. O locație cu o accentuată climă mediteraneană, ceea ce îl transformă într-o destinație turistică nu doar vara. Diversele excavații arată că locul a fost cunoscut și de alte popoare înaintea grecilor, găsindu-se urme din Antichitate, Evul Mediu dar și din perioada Renașterii.

Comments

corcodusa said…
Superb...absolut superb...
Da, partea de sud a litoralului din Bg este fantastică (ÎNCĂ). Din păcate ultima dată am fost pe acolo prin 1999, dar planuri există de a reveni și de a face și niște fotoreportaje.
Unknown said…
Foarte frumos. Pacat ca-i departe...
Știu, asta e și motivul pentru care nu am ajuns acolo până acum. Deși până în Burgas poți ajunge ușor în 4 ore și ceva.
Rose said…
Foarte frumos, intr-adevar. Si-mi plac filmuletele tale! :)
Din păcate nu îmi pot asuma creditele pt filmare, nu îmi aparține. Este a unui bulgar care se pare a avut destul timp și o mare pasiune ca să realizeze clipul de mai sus. Dar abia aștept să ajung și eu în aceea zonă!