Friday, August 26, 2011

Manastirea Kapinovo Veliko Tarnovo Bulgaria

Puține indicații rutiere din nou. Plecând de la Mănăstirea Kilifarevo, am mers spre satul Plakovo, unde în mod normal trebuia să găsim Mănăstirea Plakovski. Am ajuns repede din satul Kilifarevo aici, e linie dreaptă și sunt doar vreo 5 km. Am ajuns în centrul satului și în bunul lor stil clasic, nu existau indicatoare.

Vedem o băbuță puțin mai încolo. Ne apropriem, deschidem geamul și întrebăm *Izvinete, kăm Plakovskia Mănăstir? Tanti ne zâmbește și face cu mâna în partea dreaptă și zice *na dyasno* și apoi noi încă bezmetici, nu știam dreapta cui, a ei sau a noastră, așa că întrebăm, *na gore?* (adică în sus) și ea dă din cap și spune Da. Mulțumim și plecăm mai departe. Ieșim din sat și la scurt timp după se face indicatorul de Velchevo pe care l-am urmat sfințește așa fiind indicațiile.

Ne-am mirat noi puțin văzând că mănăstirea e cam departe de sat (de obicei ele sunt la 2-3 km de sat) dar am zis că nu aveau de ce să ne îndrume toți greșit. Am ajuns în Velchevo, am întrebat din nou dacă suntem pe drumul cel bun și ni s-a spus că da. Așa că am mers până am ajuns la un indicator către mănăstiri. Inițial cea mai aproape era Plakovski, dar drumul părea tare rău către ea, așa că am zis să ne încercăm întâi norocul cu Kapinovski.
Mănăstirea Sfântul Nicolae, cunoscută de cele mai multe ori sub numele de Kapinovo a fost construită pe ruinele unui vechi templu, ce fusese ridicat în timpul țarului Assen. Pe fațada estică a Mănăstirii Kapinovo, se afla inscripția: "La început, un templu a fost clădit în anul 1272, numit Sfânta Treime. Acesta a fost renovat în anul 1835".
Din câte am înțeles de la doamna drăguță care vindea lumănări și alte cele, biserica a fost inițial construită pe malul apei (la vreo câteva sute de metri de locul unde se află în ziua de azi). Dar se pare că acel loc era în câmp deschis și era periculos datorită atacurilor turcești (și pe aici trecedeau des turcii cu torțele) și uneori mănăstirea dacă nu era atacată cu foc, atunci era inundată de pârâul din zonă. Așa că la un moment dat când aceea clădire a suferit pierderi majore s-a decis mutarea ei.
În poza de mai sus puțin ați putut vedea cât de înalt era zidul, câțiva metri buni pentru a ține musafirii nepoftiți la depărtare. Și aici aveți singura ușă de acces în mănăstire.
Potrivit însă unor legende obscure, mănăstirea a fost fondată în anul 1228, în timpul țarului Ivan al II-lea Assen, în apropierea orașului Elena. Se crede că timpul celui de al doilea țarat bulgar, mănăstirea era un important centru religios din nordul Bulgariei și desigur un adăpost pentru revoluționari.
Deși era mănăstire predominant masculină mi-a plăcut că era la fel de frumos îngrijită ca mănăstirea de unde tocmai plecasem, Kilifarevski. Pur și simplu îți conferea un sentiment de familiaritate și de liniște, mai ales când vedea cât de plină de fructe era curtea.
Nelipsiți din peisaj erau de asemenea și chiorchinii de struguri, iar undeva în spatele tufelor de iederă se aflau niște părinței. De data asta din păcate nu am mai avut parte de niciun fel de primire. Am fost cam ignorați. Aici probabil erau foarte obișnuiți cu turiștii.
După conflictul din 1630, au rămas doar ruinele mănăstirii, care au dispărut în incendiul din anul 1799. În ciuda acestor evenimente tragice, mănăstirea nu a fost abandonată. Episcopul Sofronie din Vratsa a adus călugărilor de la mănăstire, în timpul unei vizite, un manuscris important: Istoria Bulgarilor scrisă de Paisie Hilendarski. Acest document a fost copiat de către starețul Elefter și a fost apoi răspândit în întreaga regiune Veliko Târnovo.
Aveau desigur și un mic lac plin de nuferi!
Nuferi, care erau plini de bănuți, fie că erau stotinki bulgărești, sau bani românești (am văzut urme de români) sau alți bănuți din Europa. Se pare că oamenii au considerat-o imediat *Fântâna cu dorințe*.
Alte fructe din grădină. Aveți idee cum se numește fructul acesta?
În anul 1856 mănăstirea a fost renovată complet, în urma unor donații bănești ale fraților Horozovski. Renovarea mănăstirii a durat opt ani, până în anul 1864. Finalizarea mănăstirii a fost consemnată printr-o inscripție montată pe Biserica Fecioara Maria. "În anul 1864 preoții și donatorii acestei mănăstiri au construit și pictat din banii lor acest Sfânt Templu de binecuvântare a sufletelor", arată inscripția mănăstirii.
O frumoasă floare ce stătea ascunsă printre frunzele din micul lac.
Catalogul mănăstirii, găsit aici în anul 1700, este păstrat în prezent la Muzeul Arheologic din Sofia. Acesta autentifică existența a numeroase activități culturale în incinta mănăstirii, încă din cele mai vechi timpuri. În acest manuscris este înfățișată imaginea Sfântului Nicolae, împreună cu un cleric, cel mai probabil starețul mănăstirii. Aici se poate observa un important tezaur iconografic.
Loc de relaxare în curtea bisericii.
Intrarea în biserică - peretele din exterior
Și după cum se vede, aici motivul ortodox se amestecă cu cel catolic, acestă mică zonă de intrare în biserică fiind dotată cu băncuțe. Nu am văzut prea des astfel de băncuțe în bisericile ortodoxe.
Picturile arătau destul de bine, și nu cred că au fost restaurate destul de recent. Am uitat să întreb asta, și e bine că nu au fost afectat de ploaie în atâția ani.
Modelul tipic creștin cu Iadul, unde se duc toți cei răi fie ei bogați sau săraci. Cel puțin așa este conform acestei picturi.
pe afară erau desenați destul de mulți drăcușori.
Mai aruncăm o ultimă privire și ne pregătim de plecare. Mai ales că mai aveam încă o mănăstire pe listă și din păcate niște nori grei și destul de gri ne amenințau.
O parte din informațiile despre Mănăstire au fost preluate de pe site-ul CreștinOrtodox.ro, prelucrate și corectate de către mine.

No comments: