Mănăstirea Kilifarevo (sau Kilifarevski) se află la doar vreo 2 kilometri de satul cu același nume. Dar până a ajunge aici să vă ofer câteva indicații rutiere. La bulcla mare de drumuri din Veliko Târnovo începeți să urmăriți indicatoarele de Stara Zagora (Gabrovo). Mergeți liniștiți până treceți de satul Debeleț.

Apoi următoarea intersecție este cea căutată. Pe indicator scrie ori Kilifarevo ori Gurkovo (de cele mai multe ori). Așa că mergeți pe acolo. Chiar dacă uneori nu apar prea multe indicatoare, drumul este drept.Se traversează întregul sat Kilifarevo. La ieșirea din sat intrați într-un drum național pentru câteva sute de metri. Nu mergeți cu viteză pentru că la prima intersecție este nevoie să faceți stânga către satul Natsovtsi, dar dacă nu mă înșel era fix acolo în intersecție ți un indicator de mănăstire.

Imediat ce ajungeți în centrul satului, undeva în partea stângă se află un indicator învechit. În principiu se merge drept înainte până se iese din sat și apoi se merge pe lângă un pârâu câteva sute de metri, treceți și de un fel de terasă aflată după iesirea din sat și mergeți până se ajunge la parcarea mănăstirii, unde de altfel se termină și drumul.

Intrarea pe care o să o vedeți. Plin de fructe, plin de struguri. Mi-a plăcut mult că aveai senzația că este un loc foarte liniștitor. Și încă de la venire am fost tare frumos întâmpinați de o măicuță, care ne-a binecuvântat, s-a minunat că suntem așa tineri și s-a bucurat enorm de mult când a văzut că suntem și străini. Mai târziu am aflat că defapt măicuța cu care am stat noi la palavre și care ne-a făcut o primire atât de caldă, era fix maica stareță! Nu sunt eu un om religios, dar pe cuvântul meu că măicuța asta m-a impresionat.

Începutul Mănăstirii din Kilifarevo este strâns legată de numele lui Theodossius din Târnovo, un învățat din Bulgaria.Ucenic al Sf. Grigore din Sinai şi al isihasmului, Theodosius a găsit aici locul perfect pentru rugăciune. Theodossius s-a stabilit în aceste părți ale Bulgariei în anul 1348.

Acompaniat de discipolul său, Romil din Vidin, după ce a călatorit la Muntele Athos și prin Bulgaria de Est, Sfântul Theodossius s-a retras în pădurile de deasupra râului Belitsa, în apropiere de satul Kilifarevo.

Treptat, mai mulți călugări s-au alăturat Sfântului Theodossius și, curând, au construit și o mănăstire, cu sprijinul Țarului Ivan Alexandru. Mănăstirea a devenit rapid un centru cultural și religios al Bulgariei.

Când otomanii au pătruns în regiunea Veliko Târnovo, Mănăstirea Kilifarevo era bine fortificată cu pereți și turnuri – fortărețe. Chiar Țarul Ivan Alexandru a a făcut numeroase donații pentru construcția unui nou turn si a unei noi biserici.

În ciuda rezistenței locale, Mănăstirea a fost însă devastată de către otomani. În anul 1442, Mănăstirea apare însă din nou în documente, iar în anul 1596, a oferit adapost insurgenților care au supraviețuit unei revolte din Târnovo. Mănăstirea a fost însa incendiată si distrusă de către turci.

În prezent, Mănăstirea Kilifarevo se află la poalele unui deal în apropiere de râul Belitsa. Se crede că mănăstirea a fost ridicată în acest loc în secolul XVI, imediat după distrugerea vechii mănăstiri. În curând, în apropierea mănăstirii s-au născut numeroase comunități monastice.

Renăscută din propriile ruine, Mănăstirea Kilifarevo se remarcă prin arhitectura impresionantă și prin picturile murale de secol XVII. Iconostasul mănăstirii Kilifarevo este format din trei seturi de icoane, din secole diferite.

Iconostasul este realizat de meșterii din Tryavna, care au sculptat monștrii și bestii mitice. În anul 1800, mănăstirea a fost renovată. În perioada 1830 - 1835, mănăstirea a cunoscut înflorirea, atrăgând numeroase fonduri, care au dus la construcția unei noi catedrale.

Delegația României vizitând bisericile și mănăstirile din zona VT

Cărţile liturgice au fost scrise în Mănăstirea Kilifarevo; tot aici au fost traduse şi scrieri despre patimile a diferiţi sfinţi bulgari, greci şi sârbi; au fost întocmite cronici şi culegeri de texte. Faima Şcolii Literare şi a Sf. Teodosie din Tarnovo a trecut de graniţele Bulgariei, ajungând până în Rusia, Serbia şi alte ţări din Europa.

Cealaltă intrare în mănăstire. Cu podul nou de data aceasta. Anul trecut podul arăta cam rău așa că mă bucur că acum l-au refăcut. Doar că era amuzant cât de shinny arăta pe lângă biserică și fortificațiile ei. Pe vremuri pârâul ce curge pe aici era mult mai mare, cu un debit fantastic primăvara. Așa că doar pe pod se putea ajunge la mănăstire.

După cum se vede, fortificațiile erau foarte bine făcute ca să se poată apăra de eventualele atacuri turcești.

După cum vă spuneam, pârâul acum e destul de micuț.

Vrea cineva niște struguri proaspeți?

Un loc tare primitor. Dacă nu eram în grabă să vedem și celalte 2 mănăstiri din zonă probabil că ne-am fi așezat pe băncuță să citim să am mai fi stat cu măicuța stareță de povești. Așa am zăbovit pe acolo doar vreo 20 de minute până am scăpat de ploaia de vară ce se abătuse deasupra zonei.

Asta era o mănăstire exclusiv de măicuțe.

Curtea din fața chiliilor.

Și peisajul de lângă mănăstire de asemenea nu este de lepădat. Doar timp să aveți să explorați puțin zona. Mai ales pentru cei care doresc și câteva poze mai speciale.

Din păcate aici era o cascadă superbă anul trecut în luna august. După cum se vede acum nu mai este. Apa a făcut o fisură în dig (sau poate omul) și e doar un pârâu normal. E păcat. Cascada asta mai atrăgea și alți turiști în zonă.

Dar în schimb acum se putea explora mai bine zona, pentru că nu mai era așa de multă apă și pietrele nu mai erau alunecoase. Dar în schimb, anul trecut câțiva prieteni au făcut o mică baie. Ce-i drept, atunci prinsesem și o zi caniculară. Anul acesta a fost o zi mai răcoroasă, dar perfectă pentru făcut expediții.