Yeni Cami (Mocheea Nouă) văzută din cartierul Karakoy. Trecând peste Podul Galata se ajunge în doar câteva minute în cartierul
Eminönü și respectiv în Cornul de Aur. Noi am ales să traversăm podul pe jos pentru a ne putea bucura mai mult timp de priveliște.
Împreună cu Marea Marmara, Cornul de Aur formează o peninsulă cu un liman natural. Acest loc a fost ocupat la început de coloniștii greci, la fel ca și
Bizanțul.
Imperiul Bizantin își avea sediul naval aici, și zidurile erau construite pe linia malului pentru a proteja orașul (pe atunci redenumit Constantinopol) de atacurile navale. la intrarea în Corn, exista un lanț mare tras din Constantinopol spre fortăreața
Galata, în parte de nord, pentru a preveni intrarea vaselor nedorite. (wikipedia).
Podul era plin de pescari. Anumite porțiuni erau chiar atât de înțesate că abia aveai loc să te strecori să faci o poză panoramei și vapoarelor. Și uimitor era faptul că deși erau mulți pescari și multe vapoare ce perturbau apele, toți o duceau destul de bine cu *recolta*. Cel puțin în jurul prânzului toți aveau deja câte o găleată de hamsii (cred!) plină.
Bărcile ce ajută cele 20 de milioane de oameni să circule mai ușor prin oraș. Poza din Cornul de Aur. Apele prietenoase care poartă acest nume atrăgător (în turcă Haliç) sunt un reper geografic esențial pentru marea metropolă euro-asiatică. Cornul de Aur este un golf lung și îngust, asemănător unui șarpe acvatic, un corn prelung cu vârful puțin curbat. Razele soarelui de după amiază se reflectă în apele sale, făcându-le să strălucească ca aurul topit.
Capitală Culturală Europeană 2010!
Podul! Ce mi-a plăcut enorm a fost faptul că am văzut foarte mulți oameni circulând pe acolo cu tramvaiul sau cu autobuzul și nu atât de mult cu mașina. Poate a fost un caz special, nu știu. Dar cel puțin pe pod traficul era format din transportul în comun!
Construind poduri între culturi - un slogan superb! Mai ales că la ei chiar se vede întrepătrunderea asta între creștinism și islamism, între asiatic și european. Mai ales că turcii au niște trăsături ale lor parcă care îi dau de gol. Deși Istanbulul este doar pe jumătate în Europa, ei se simt destul de europeni (cel puțin cei din generația mea).
Moscheea nouă văzută mai de aproape. Am prins chiar un moment de rugăciune când eram în zonă. Din păcate ne cam grăbeam și nu am avut prea mult timp să și intrăm să vedem cum este.
Podul. Pe sus trafic pietonal și pescuit, iar jos era plin de magazine, de terase, de magazine ce vindeau pește (normal) și cam orice ți-ai putea imagina. Acolo chiar e un loc superb să savurezi un ceai.
Podul Galata (sau Galata Köprüsü în limba turcă) este cel mai vechi pod peste Cornul de Aur (estuar si port natural unde navele bizantine si otomane erau ancorate) și a fost construit în anul 1453 pentru prima dată. Doar că atunci nu a fost un pod în adevăratul sens al cuvântului. Turcii au folosit o tactică folosită în vechime și de ai noștri daci și romani, mai precis au făcut un pod de vase, pentru a trece ușor dintr-o parte în alta, mai ales dacă era o urgență și timpul nu era de partea lor.
Prietena mea Ewelina admirând podul.
Dar primul pod adevărat a fost construit abia în anul 1845 de către cadâna șefă (
Baş Kadın cum se numește în turcă) și a servit capitala pentru 18 ani. La început pentru câteva zile accesul pe pod a fost gratuit, dar apoi văzând efectul pe care acesta îl are, turcii au zis că mai bine să profite puțin așa că au introdus o taxă de traversare, care a ținut până în 1930.
Podul actual, care a fost finalizat în 1994 și care este cam al 5-lea pod Galata, are 490 metri lungime, 42 de metri lățime, în jur de 22 de pontoane și face legătura între centrul istoric al orașului și cartierul Eminonu (în acest cartier după cum bine știți se află principalele instituții religioase ale Imperiului Otoman precum si Palatul Topkapi).
Pescarii erau peste tot și prin
Eminönü
Și erau subiecți buni de pozat.
Un cântec perfect care să vă ajute să fugiți acolo pe pod pentru câteva minute este
acesta. E primit de la amicul turc despre care vă povesteam că și-a petrecut copilăria călătorind cu vaporul între cele două continente.
Yeni Cami (Mocheea Nouă) văzută din cartierul Karakoy. Trecând peste Podul Galata se ajunge în doar câteva minute în cartierul Eminönü și respectiv în Cornul de Aur. Noi am ales să traversăm podul pe jos pentru a ne putea bucura mai mult timp de priveliște.
Împreună cu Marea Marmara, Cornul de Aur formează o peninsulă cu un liman natural. Acest loc a fost ocupat la început de coloniștii greci, la fel ca și Bizanțul. Imperiul Bizantin își avea sediul naval aici, și zidurile erau construite pe linia malului pentru a proteja orașul (pe atunci redenumit Constantinopol) de atacurile navale. la intrarea în Corn, exista un lanț mare tras din Constantinopol spre fortăreața Galata, în parte de nord, pentru a preveni intrarea vaselor nedorite. (wikipedia).
Podul era plin de pescari. Anumite porțiuni erau chiar atât de înțesate că abia aveai loc să te strecori să faci o poză panoramei și vapoarelor. Și uimitor era faptul că deși erau mulți pescari și multe vapoare ce perturbau apele, toți o duceau destul de bine cu *recolta*. Cel puțin în jurul prânzului toți aveau deja câte o găleată de hamsii (cred!) plină.
Bărcile ce ajută cele 20 de milioane de oameni să circule mai ușor prin oraș. Poza din Cornul de Aur. Apele prietenoase care poartă acest nume atrăgător (în turcă Haliç) sunt un reper geografic esențial pentru marea metropolă euro-asiatică. Cornul de Aur este un golf lung și îngust, asemănător unui șarpe acvatic, un corn prelung cu vârful puțin curbat. Razele soarelui de după amiază se reflectă în apele sale, făcându-le să strălucească ca aurul topit.
Capitală Culturală Europeană 2010!
Podul! Ce mi-a plăcut enorm a fost faptul că am văzut foarte mulți oameni circulând pe acolo cu tramvaiul sau cu autobuzul și nu atât de mult cu mașina. Poate a fost un caz special, nu știu. Dar cel puțin pe pod traficul era format din transportul în comun!
Construind poduri între culturi - un slogan superb! Mai ales că la ei chiar se vede întrepătrunderea asta între creștinism și islamism, între asiatic și european. Mai ales că turcii au niște trăsături ale lor parcă care îi dau de gol. Deși Istanbulul este doar pe jumătate în Europa, ei se simt destul de europeni (cel puțin cei din generația mea).
Moscheea nouă văzută mai de aproape. Am prins chiar un moment de rugăciune când eram în zonă. Din păcate ne cam grăbeam și nu am avut prea mult timp să și intrăm să vedem cum este.
Podul. Pe sus trafic pietonal și pescuit, iar jos era plin de magazine, de terase, de magazine ce vindeau pește (normal) și cam orice ți-ai putea imagina. Acolo chiar e un loc superb să savurezi un ceai.
Podul Galata (sau Galata Köprüsü în limba turcă) este cel mai vechi pod peste Cornul de Aur (estuar si port natural unde navele bizantine si otomane erau ancorate) și a fost construit în anul 1453 pentru prima dată. Doar că atunci nu a fost un pod în adevăratul sens al cuvântului. Turcii au folosit o tactică folosită în vechime și de ai noștri daci și romani, mai precis au făcut un pod de vase, pentru a trece ușor dintr-o parte în alta, mai ales dacă era o urgență și timpul nu era de partea lor.
Prietena mea Ewelina admirând podul.
Dar primul pod adevărat a fost construit abia în anul 1845 de către cadâna șefă (Baş Kadın cum se numește în turcă) și a servit capitala pentru 18 ani. La început pentru câteva zile accesul pe pod a fost gratuit, dar apoi văzând efectul pe care acesta îl are, turcii au zis că mai bine să profite puțin așa că au introdus o taxă de traversare, care a ținut până în 1930.
Podul actual, care a fost finalizat în 1994 și care este cam al 5-lea pod Galata, are 490 metri lungime, 42 de metri lățime, în jur de 22 de pontoane și face legătura între centrul istoric al orașului și cartierul Eminonu (în acest cartier după cum bine știți se află principalele instituții religioase ale Imperiului Otoman precum si Palatul Topkapi).
Pescarii erau peste tot și prin Eminönü
Și erau subiecți buni de pozat.
Un cântec perfect care să vă ajute să fugiți acolo pe pod pentru câteva minute este acesta. E primit de la amicul turc despre care vă povesteam că și-a petrecut copilăria călătorind cu vaporul între cele două continente.
Comments