La Biserica din Boyana si respectiv pădurea Boyana se poate ajunge cu autobuzul numărul 64 de la staţia "Centrul de igienă" (ţentăr po higiena - bg). De acolo mergeţi cu autobuzul cam 11 staţii până la oprirea "Boyansko Hanche" (Hanul Boyana) in micuţa piaţă Sborişte. Pînă la centru de igienă se ajunge de la gară ( Țentralna gara ) cu autobuzul numărul 74.

Eu am pornit spre Boyana anul trecut într-o frumoasă zi de final de octombrie. Deși mă așteptam să fie mult mai multă lume care să meargă spre Boyana, autobuzul era pe jumătate gol. Și o fază foarte frumoasă a fost faptul că am întâlnit o băbuță tare simpatică care vorbea și engleză și care ne-a ținut de urât pe traseu.

Am vizitat puțin Biserica Boyana și împrejurimile. Nici pe acolo nu am prins aglomerație așa că am putut să ne bucurăm de liniște și să ne holbăm în voie. Apoi am zis că e păcat să mergem acasă și am încercat o mică explorare.

Am urmat indicatoarele și am pornit pe un traseu către lacul și cascada Boyana. Din păcate nu mi-a plăcut faptul că pe indicatoare nu era scrisă și o estimare de timp, și cum noi eram singurii oameni din zonă nu știam cât de mult să ne aventurăm.

Mai ales că pe cât de cald și frumos fusese în Sofia, pe atât de răcoare s-a făcut în momentul în care am început să mergem pe poteca din pădure. Chiar dacă aveam noi câte un polar, vântul trecea prin el fără probleme.

Așa că am mers doar o parte din traseu până să ne gândim să ne întoarcem. Deși ne era greu să renunțăm, mai ales când vedeam ce peisaj superb ni se dezvăluie cu fiecare pas urcat, frigul a fost cel care nu ne-a dat pace. Ne-am pus în fund, am mai luat o gură de aer proaspăt și am început să alergăm pe potecă în jos pentru a ne mai încâlzi.

Verdele era încă uimitor de crud, nu ne venea să credem că eram la mijlocul toamnei. Norocul cu vântul. Poteca părea încă destul de neumblată, probabil eram primii vizitatori în acel weekend. Ce-i drept, am ajuns pe acolo și destul de matinal, cred că în jur de ora 10.

Poteca asta din ce am înțeles poate fi utilizată fără probleme și pentru a urca pe Vitoșa către Vârful Negru, doar că pe un alt traseu mult mai lung. De asemenea se poate ajunge și către Zlatnite Mostove pe aici.

Ideea este că orice traseu alegeți tot acolo sus pe Vitoșa se va ajunge. Doar că unele sunt mai abrute și mai dificile. De exemplu cel care pleaca din Simeonovo pare că are ceva porțiuni dificile, dar nici acesta nu era perfect plat.

Verde crud!

Oricum este locul superb pentru o jumate de zi în natură. Asta e un bun motiv să-i invidiem pe Sofioți, pentru că în 10 de minute ei pot să fie aici în pădure, la aer curat. Și alt lucru îmbucurător este că nu am găsit așa zisele *semne de civilizație* pe care le-am văzut la noi pe traseul către Diham sau Poiana Izvoarelor.

Și o mică martenița!