Excursie cu CFR-ul de o zi in Oltenita
După ce fetele de la TravelGirls.ro întrebau *De ce călătorim?*, mi-am mai adus aminte de un articol de pe Viajoa.ro în care fetele ne dădeau niște sfaturi de călătorii cu bani puțini. Și astfel mi-am adus aminte de o veche excursie cu niște prieteni din online. În timpul liceului scriam puțin pe blog, dar în schimb eram foarte activa în comunitatea românească de pe Deviantart.com (galeria mea poate fi văzută aici - doar că de mult timp nu am mai fost activă).
Asta se întâmpla în Martie 2007. La începutul lunii vorbeam cu câțiva oameni că ar fi fain să evadăm puțin din București, dar niciunul dintre noi nu avea prea mulți bani, așa că am intrat pe site-ul Cfr-ului și am încercat să găsesc o locație numai bună de o excursie de o zi. Nu mai țin minte din păcate detaliile despre cum am ales Oltenița, dar cert este că biletul cu personalul a costat 5,5 lei dus-întors! Așa că toți din grup am zis, da!
Sâmbătă dimineața ne-am întâlnit toți la o oră foarte matinală în gara Obor ( 6 și ceva). Trenul pleacă, noi eram fericiți că trenul era aproape gol. Și apoi vedem cum trenul începe să se plimbe pe lângă București (prin zona Pantelimon) ca după o oră să ajungem la București Sud Gr.C, o stație despre care eu nu știam unde e, că altfel ne-am și dus direct aici. Ei.. și partea haioasă este că după această stație trenul nostru a mai intrat puțin în bucurești, până la stația de cfr numită Titan Sud (chiar la gura de metrou numită Republica).
Când am văzut unde suntem am pufnit toți într-un râs isteric și ne-am resemnat că am pierdut o oră și ceva de somn aiurea. Peisajul fusese ok. Oricum în momentul ăla m-am uitat cam strâmb spre excursioniștii mei bucureșteni care nu spuseseră nimic când le arătasem traseul, dovadă că și ei știau la fel de bine capitala ca și mine (doar că eu eram de puțin timp în zonă).
Aici în schimb trenul s-a aglomerat. Dar noi eram fericiți, dati fiind că eram de o oră și ceva în tren apucasem cele mai bune locuri. Așa că am călătorit bine până în Oltenița. Și chiar ne-am bucurat de niște peisaje superbe pe traseu. Un lucru care ne-a surprins într-un mod plăcut și care ne-a făcut să ne batem pe geamuri. De aici și până la gara din Oltenița am făcut vreo 2 ore.
Asta se întâmpla în Martie 2007. La începutul lunii vorbeam cu câțiva oameni că ar fi fain să evadăm puțin din București, dar niciunul dintre noi nu avea prea mulți bani, așa că am intrat pe site-ul Cfr-ului și am încercat să găsesc o locație numai bună de o excursie de o zi. Nu mai țin minte din păcate detaliile despre cum am ales Oltenița, dar cert este că biletul cu personalul a costat 5,5 lei dus-întors! Așa că toți din grup am zis, da!
Sâmbătă dimineața ne-am întâlnit toți la o oră foarte matinală în gara Obor ( 6 și ceva). Trenul pleacă, noi eram fericiți că trenul era aproape gol. Și apoi vedem cum trenul începe să se plimbe pe lângă București (prin zona Pantelimon) ca după o oră să ajungem la București Sud Gr.C, o stație despre care eu nu știam unde e, că altfel ne-am și dus direct aici. Ei.. și partea haioasă este că după această stație trenul nostru a mai intrat puțin în bucurești, până la stația de cfr numită Titan Sud (chiar la gura de metrou numită Republica).
Când am văzut unde suntem am pufnit toți într-un râs isteric și ne-am resemnat că am pierdut o oră și ceva de somn aiurea. Peisajul fusese ok. Oricum în momentul ăla m-am uitat cam strâmb spre excursioniștii mei bucureșteni care nu spuseseră nimic când le arătasem traseul, dovadă că și ei știau la fel de bine capitala ca și mine (doar că eu eram de puțin timp în zonă).
Aici în schimb trenul s-a aglomerat. Dar noi eram fericiți, dati fiind că eram de o oră și ceva în tren apucasem cele mai bune locuri. Așa că am călătorit bine până în Oltenița. Și chiar ne-am bucurat de niște peisaje superbe pe traseu. Un lucru care ne-a surprins într-un mod plăcut și care ne-a făcut să ne batem pe geamuri. De aici și până la gara din Oltenița am făcut vreo 2 ore.
Peisajul asta mi s-a părut unul dintre cele mai faine! Chiar m-am bucurat că am fost pe fază încât să-l fur (chiar dacă pozele nu sunt bine încadrate). Pe mine m-a făcut la vremea aia să mă gândesc la un film ce-mi place tare mult și anume Gladiatorul.
Căsuțe de câmpie. În alte sătucuri am văzut și oameni harnici la câmp.
Personalul nostru dărâmat a reușit să ne transporte fără probleme. Din fericire chiar era curat în interior, doar exteriorul fusese mâncat de rugină. Dar noi am pozat, am glumit și am cântat spre disperarea celorlalți din vagon. Cred că le era lor mai frică de noi, decât nouă de ei (da aveam și oamenii de albastru închis cu noi).
mici inundații în anumite zone
Verdele se pregătea să fie iar *la modă*
Personalul nostru din 1900 toamna.
Odată ajunși în Oltenița am văzut că gara lor nu este chiar în oraș și că noi eram oarecum în câmp. Așa că mergem la birtul de lângă gară și rugăm să ne indice centrul. Găsim străduța magică și după 10 min eram în centru. Acolo ne-am aprovizionat cu apa/suc și altele și ne-am zis să urmăm indicatorul de port, să mergem să vedem Dunărea din moment ce prin centru nu găsisem nimic fain de pozat.
Așa că am urmat o altă uliță dreaptă, puțin cam fără trotoar și cu ceva rămășite de noroi, dar noi eram fericiți că mergem la Dunăre. Mai ales că la vreo 5 min deja se terminau casele și începeam să vedem dealurile Bulgariei de pe malul opus.
Așa că am urmat o altă uliță dreaptă, puțin cam fără trotoar și cu ceva rămășite de noroi, dar noi eram fericiți că mergem la Dunăre. Mai ales că la vreo 5 min deja se terminau casele și începeam să vedem dealurile Bulgariei de pe malul opus.
În drumul nostru am văzut și o fabrică (sau 2) dezafectată, dar foarte bine păzite. După cum spuneam noi plecasem într-un fel de expediție foto așa că ne-am dorit să intrăm pe acolo să explorăm. Dar numai ce băiatul cel mai înalt din grupul nostru a sărit gardul că imediat a apărut nea Vasile gardianul care ne-a tăiat elanul.
Explicațiile noastre s-au dovedit inutile, deși a văzut clar că eram cu aparate foto la noi, el tot credea că poate furăm ceva (de parcă rămăsese cine știe ce aur acolo). Așa că amicul nostru a revenit de cealaltă parte a gardului și am continuat drumul spre port.
Explicațiile noastre s-au dovedit inutile, deși a văzut clar că eram cu aparate foto la noi, el tot credea că poate furăm ceva (de parcă rămăsese cine știe ce aur acolo). Așa că amicul nostru a revenit de cealaltă parte a gardului și am continuat drumul spre port.
Asta e drumul pe care am mers.
Odată ajunși în port ne-am cântărit opțiune. Bac/ferryboat până la bulgari nu-i (era doar unul dimineața și unul seara) așa că am găsit o bărcuță restaurant părăsită și care încă arăta ok și ne-am suit pe punte unde am luat prânzul (adică am mâncat micile gustări aduse de acasă). Dar am avut baftă că vântul nu adia prea tare și soarele ne încălzea încât am șezut acolo la palavre vreo jumătate de oră.
Ne-am dat jos de acolo într-un final pentru că tocmai când intrasem și noi în transă și ne credeam pe un vaporaș de croaziere trece pe lângă noi o barcă a poliției. De la depărtare naiba știa cine sau ce e, ala că noi îi făcusem cu mâna și strigasem. Și când s-a apropiat .. deja nu știam cum să dispărem, am fost mai ceva ca un stol de potârnichi.
Barca din imagine era încă folosită. Nu știm ce făcea dar avea oameni care se învârteau în jurul ei așa că nu ne-am permis să explorăm.
malul nostru, Dunărea și dealurile bulgărești!
La plecare ne-am făcut și câțiva prieteni, care doreau să vină cu noi până la gară după ce le donasem o parte din mâncarea ce ne rămăsese. După cum se vede și în poză, sărăcuții nu mai doreau în port.
Ne-am gândit că zona pare cam tristă și nu ar strica un smiley. Însă nu l-am mai găsit acolo după vreo 3 ani când am revenit în port. Bariere fusese luată/furată cu totul.
Asta bănuim că era a doua fabrică. Arăta cam spooky.
Aici unul din băieți ne învățase cum poți balansa o cutie de cola în mod natural. E chiar ușor, secretul e să nu bei mai mult de jumate că apoi nu mai stă.
În rest drumul spre gară a fost din nou o mică aventură. De ce? Pentru că noi fiind niște gură cască care opream să pozăm fiecare copac/floricică am pierdut noțiunea timpului și am realizat asta când mai aveam sub 30 de minute să ajungem până la gară.
Așa că toți în acel moment am început să alergăm de parcă concuram la maraton. La un moment dat mă temeam că nu vom ajunge, dar am reușit să fim acolo cu 5 minute înainte de plecare. Conductorul era încă în gară și ne-a zis să ne liniștim și să ne cumpărăm biletele fără stres că ne așteaptă. Zis și făcut! Toți am mulțumit ca în cor la grădiniță și am mers la casa de bilete. Apoi încă 2 ore de tranca tranca spre casă, dar a fost o ieșire frumoasă!
Așa că toți în acel moment am început să alergăm de parcă concuram la maraton. La un moment dat mă temeam că nu vom ajunge, dar am reușit să fim acolo cu 5 minute înainte de plecare. Conductorul era încă în gară și ne-a zis să ne liniștim și să ne cumpărăm biletele fără stres că ne așteaptă. Zis și făcut! Toți am mulțumit ca în cor la grădiniță și am mers la casa de bilete. Apoi încă 2 ore de tranca tranca spre casă, dar a fost o ieșire frumoasă!
Comments
@Narcisa - Da, am avut o bafta zile mari! Chiar radeam ca am prins peisaje de windows ;)
@Dudian - Da, chiar faine pt ca descoperi ca exista ceva fain oriunde daca stai sa-l cauti!
@vulpita - Cfr-ul a mai fost folosit si in alte zile :)) doar Oltenita a fost de o zi ;)
Cand facem o excursie din asta de o zi?
PS: misto pozele!