Ultima dată când vă povestisem despre Praga, vă spuneam că ne urcasem în micul și rapidul tramvai 22. După vreo 10 minute (maxim 15) eram deja în stația unde trebuia să coborâm. Apoi am traversat strada și ne-am lăsat furați de peisaj. Întâi un local cochet, apoi imediat pe dreapta școala de călărie și puțin mai în față pe stângă se afla grădina imperială, dar din păcate aceasta nu am putut să o vizităm. Grădina e deschisă doar din aprilie și până în octombrie. Așa că am stat puțin în fața porții și ne-am zgâit în interior după care am traversat mlaștina pe un pod foarte frumos și ne-am pregătit de turul de forță prin castel.

Un mic detaliu drăguț aflat și de mine recent este faptul că acesta este cel mai mare castel din lume conform Cărții Recordurilor Guiness, având o suprafață totală de 7,3 hectare.

Istoria castelului din Praga începe prin secolul 9 de către prințul Borivoj. Pe atunci prima construcție a fost o bisericuță. Apoi au urmat un secol mai târziu Basilica Sfântului Gheorghe și cea a Sfântului Vitus care tronează și acum în centrul zidurilor castelului. Se spune că în era medievală castelul beneficia de o frumoasă mlaștină care îi ținea pe musafiri la distanță. Intrarea făcându-se doar pe un pod care se ridica când în zonă erau dușmanii. O oarece mlaștină încă se află și azi sub acest pod. Sau cel puțin e acolo într-un sezon mai ploios.

Garda Imperială ca castelului. Schimbarea gărzii are loc în fiecare zi la oră fixă. Dar din ce am înțeles cea mai spectaculoasă *scenetă* este la prânz.

În timpul domniei lui Carol al IV-lea palatul ce frusese construit în secolul 12 suferă câteva modificări, astfel moștenind niște caractere gotice. De asemenea au fost întărite și fortificațiile castelului, dat fiind că perioada de domnie a lui Carol a fost una de prosperitate pentru Praga. Cum așa? Atunci Castelul din Praga a devenit pentru prima dată o reședință imperială, fiind locul unde se afla tronul conducătorului Imperiului Roman.

În timpul războaielor Husite castelul nu a fost locuit. Astfel că asta a dus la furturi masive pe teritoriul castelului. El a început să fie din nou ridicat în drepturi abia prin 1485 odată cu Ladislav al II Jagello care a început reconstruirea castelului după pagubele suferite în urma luptelor din zonă, lupte legate de reforma în biserică. Se pare că într-o formă sau alta bisericile reușeau să cauzeze mai mult rău decât bine încă din timpuri străvechi.

Odată ajunși în castel observăm ceva ciudat și anume că era plin de televiziuni și multe steaguri negre atârnau de pereții diverselor clădiri. Inițial mă gândeam că cine știe ce anume comemorează. Chiar mă gândeam că la ei revoluția fusese cu ceva timp în urmă, noi eram cei tardivi din decembrie. Dar cum fusesem în oraș toată ziua și cum nu avusesem timp de internet nu știam că fix atunci murise Václav Havel (ultimul președinte al Cehoslovaciei și primul președinte al Cehiei).

După ce lăsăm agitația în urmă înaintăm către catedrala Sfântul Vitus. Și înainte de a începe să vizităm catedrala pe interior, ne bucurăm că găsim o toaletă publică. E chiar în dreapta bisericii și e un dar ceresc după ce bei bere și ieși în frig. Așadar, după ce eram liberi din nou, mergem frumos în centru și ne holbăm la fațada catedralei.

Dar de unde această denumire a catedralei? Pentru că aici se află moaștele sfântului respectiv, mai precis o mână, de care Wenceslav făcuse rost de la Împăratul Henry I. Dar sunt și bănuieli că a fost acest nume pentru a semăna cu cel al unei zeități slave, mai precis Svetovid (zeitatea războilui, a fertilității și abundenței) mai ales că în aceea perioadă și creștinii și păgânii conviețuiau în Praga.

Interiorul se poate vizita gratuit sau pe bani. Și acum să vă explic cum vine asta. Adică dacă stai doar în spate, fix acolo unde încep băncuțele.. atunci nu este nevoie să plătești. Dar dacă dorești să vezi fiecare pietricică și moaștele din catedrală trebuie să cumperi un bilet.

Băncuțele erau goale.

Ieșind apoi din catedrală, am mers către capăt prin partea stângă. Aici se aflau și vreo 2 restaurante. Arătau ele interesant, dar fiind chiar în buricul târgului nu ne-am aventurat inutil. Ci am continuat să pozăm și să cercetăm zidurile.

O laterală a catedralei.

Praga puțin romantică.

Am văzut și Turnul Mihulka.

Și apoi am mers spre altă bisericuță ce arăta tare frumos în zare.

Fix căsuța asta m-a făcut pentru un moment să cred că sunt din nou în Belgia. Nu știu de ce, dar am avut un deja vu.. cum că știam, și cum că văzusem așa ceva prin Anver. Oricum, m-am bucurat enorm. Mi-ar fi plăcut să stau acolo la o cafea.

Catedrala văzută din spate.

Și așa am ajuns și la Biserica Sfântului Gheorghe (Bazilika Sv. Jiří). Această mică clădire a fost fondată în jurul anului 920 de către ducele Vrastislav. Chiar lângă aflându-se tot din secolul 10 și o mănăstire.

Ne întoarcem apoi și pe partea draptă a catedralei. După cum spuneam, doream să ne asigurăm că nu am ratat nimic. Și cum harta ne arăta că pe lângă curtea mare și plină de televiziuni, se mai afla încă o curte, fiind o altă intrare în castel, care dădea în Piața Castelului (Hradčanské náměstí) cum este denumită zona. Așa că am zis că trebuie să mergem și pe acolo.

O scenă biblică de Crăciun din paie. Chiar undeva în stânga Catedralei.

Din păcate timpul ne era adversar, mai ales că fiind decembrie eram într-o continuă luptă cu lumina zilei. Așa că grăbim pasul.

Aici vedem deja cum ziua se duce încetișor. Prindem și schimbarea de gardă, mergem și ne pozăm cu gărzile din fața porților.

În fața intrării.

Marile porți ale castelului.

Ne-am dus să admirăm apoi și panorama orașului. Se vedea tare frumos și romantic cum venea seara. Mie sincer Praga mi s-a părut un oraș tare drăguț și romantic, mai ales în decembrie când parcă și lumina e mai altfel.

Ne uităm puțin spre Petrin și apoi ne întoarcem de unde am plecat.

Adică revenim la Biserica Sfântul Gheorghe. Fix în spatele ei se făcea un mic gang, pe unde se intra pe strada de aur (golden lane) despre care am să vă povestesc apoi.