Dacă mi-ar fi spus cineva că o sa am parte de o experiență așa de faină trezindu-mă la o oră când mulți abia revin la hotel plăpumioara, și plimbându-mă prin centrul Bucureștiului aș fi zis că îi lipsește o țiglă. Dar norocul meu cu Octavian, care într-o frumoasă seara de vineri ne-a invitat (pe mine și pe ALEX) să ne plimbăm prin zona Unirii așteptând răsăritul.

Recunosc, că inițial când am auzit că trebuie să fiu în centru la 5.45 am crezut că poate nu voi merge. Norocul meu că Alex a fost încântat de idee din prima, așa că la 4,45 ne-am trezit, la 5 și puțin deja ieseam pe ușă. Am plecat din Berceni cu primul metrou și la 5.45 eram deja la Mitropolie, unde am găsit o băbuță drăguță ce vindea zambile. Am luat și noi un buchețel. Cred că au fost cele mai frumoas mirositoare zambile de pe anul asta. Am impresie că biata băbuță abia ce le culesese din grădină.

La ora aia, doar noi, polițiștii și câțiva oameni ce așteptau tramvaiul ce mai erau în zonă. În rest era destul de pustiu, doar câteva mașinuțe fiind pe stradă. Un București liniștit cu aer de Paris după cum zicea un bun amic olandez.

Până în 6 a venit și Octavian și apoi ne-am pus pe treabă! Mai ales că mai aveam foarte puțin până să înceapă soarele să scoată capul, sau cum ziceau cei de la Travka *să răsară dintre blocuri și tramvaie*.

Din păcate, un muncitor din zonă ne-a cam stricat cheful. Am apucat să facem doar câteva cadre cu bulevardul plin de fântâni și cu lumina de amurg, ce era ajutată de felinarele de pe bulevard. Imediat ce s-a făcut 6, un nene vrednic ne-a stins luminile.

Cred că a fost pentru prima dată când am văzut intersecția asta atât de goală. Amuzant era că deși nu erau mașini în zonă, gușterii erau prezenți la datorie să dirijeze traficul.

După ce am tot pozat înspre Casa Poporului, am mers spre fântână. Fiind așa matinal, nu am avut parte de niciun paznic care să ne întrebe ce facem noi acolo pe mijlocul drumului. Așa că ne-am urcat pe zidul fântânii și am început să pândim momentul când soarele urma să apară.

Din fericire așteptarea nu a durat mult. După doar câteva minuțele.. bulevardul Unirii era inundat de o lumină roțiatico-portocalie care prezenta blocurile într-o cu totul altă lumină. Chiar mi se părea că nu mai sunt la fel de comuniste ca aspect.

Am mai aruncat un ochi și către Casa Poporului.

Trupa matinală

Octav și răsăritul

Un moment în care chiar simțeai că centrul este al tău!

Buchețelul nostru de zambiluțe

După ce am epuizat zona Unirii, am fugit către centrul vechi, dorind să surprindem o parte din lumina matinală căzând pe clădirile noastre preferate.

Am ajuns pe la *La mama*, unde scăunele alea și luminca dimineți mă făceau să zbor cu gândul către o capitală din Europa Centală sau de Vest. Mai lipsea o cafeluță și un croissant și voila!

Amuzant era că mergând așa pe străduțe încă auzeam muzica de tip bumți-bumți din diversele cluburi de pe Lipscani sau adiacente. Și odată cu muzica se mai auzeau și țipetele de bucurie (sau tristețe că e dimineață) ale participanților. Noi abia ne trezisem și ei încă nu ajunseseră la nani.

Zona Lipscani

Apoi am venit în zona mea preferată. Aici deja soarele era sus pe cer și lumina nu mai era la fel de difuză. Cred că a fost prima dată când am văzut cu arată Carul cu Bere fără picior de om.

Bisericuța Stavropoleos.

După ce am explorat și centrul vechi distracția noastră s-a terminat. În jur de 2 ore am petrecut în aceea sâmbătă dimineață bucurându-ne de o cafeluță, de lumina, de liniște și de revedere!