Îmi place mult să călătoresc cu trenul. Mai ales că era o mare mândrie pentru mine să merg cu trenul la București sau la cealaltă bunică a mea. Mai ales că mersul cu mașina mi se părea lung și destul de plictisitor.Așa că trenul era varianta amuzantă pentru mine. Cred că îmi plăcea mai mult peisajul și faptul că nu mi se mai făcea rău pe Defileul Jiului de la drumurile șerpuite.
Din păcate după terminarea liceului am folosit trenul din ce în ce mai rar, pentru că nu am mai mers la munte prea des. Cea mai lungă călătorie a mea a fost București - Viena, în septembrie 2009 când mi-am blestemat zilele până am ajuns la destinație. De ce? Pentru că am avut norocul ca al meu compartiment să fie invadați de nomazi pe la Brașov. Și acești nomazi normal că nu aveau bilet. Am crezut că scap de ei imediat ce a venit controlorul, dar acesta a luat șpaga în fața mea și apoi și-a văzut de drum.
Din păcate văzând că nu merge așa, m-am dus la el în gara din Sighișoara și l-am întrebat dacă face ceva în privința călătorilor fără bilet sau dacă sunt eu nevoită să sun la reclamații. Omul credea că glumesc. Dar s-a făcut alb la față când am sunat pe cineva rugând să-mi dea numărul de reclamații de la CFR. În acel moment mi-a găsit el un alt compartiment unde mai era o tanti care mergea la Viena. M-a dus acolo și apoi venea periodic să vadă dacă e totul ok și dacă sunt mulțumită.
Trist a fost că a trebuit să ajungem până la granița cu Ungaria ca să scăpăm de nomazi. Abia acolo au fost dați jos din tren. Așa că probabil prima regulă de bun simț este să nu mai acceptăm nomazi în tren. Așa cum noi putem să plătim 150-200 pe un bilet dus-întors, așa trebuie să plătească și ei.
Și cel mai frumos mi se pare când oamenii circulă civilizat, adică nu urlă, nu se ceartă la telefon atât de tare încât să audă tot vagonul (acolo unde e open space). Dar cel mai iritant lucru mi se pare faptul că sunt încă destul de mulți oameni care nu înțeleg să închidă ușa după ei. Am pățit asta recent în escapada de la Breaza, când am plecat toți voioși cu personalul. Dar am prins din păcate loc chiar la capătul vagonului înspre wc-uri. Nicio problemă până aici, doar că toate personajele care se perindau pe acele uși uitau că după ce intră/ies mai trebuie să și închidă aceea ușă la loc, nu atâta din cauza mirosului cât din cauza curentului.
Așa că la un moment dat începusem să facem cor, de la *vă rugăm închideți ușa* până la a zice doar *ușa* după ce trecusem de Pitești. Chiar și oameni cărora le atrăsesem frumos atenția prima dată își încercau norocul și a doua oară.
Înțeleg că nu avem noi cele mai rapide și mai luxoase trenuri, dar totul pornește în primul rând de la noi. Dacă noi știm să fim civilizați, să închidem ușile și să ne simțim bine fără a îi deranja pe cei din jur, atunci călătoria cu trenul va deveni cu atât mai plăcută.
Cea mai recentă experiență a mea cu trenurile datează de acum o lună când am fost în Polonia, mai precis în Varșovia. În a doua zi acolo am decis să mergem în Cracovia și cea mai ok variantă era cea cu trenul. Așa am aflat cum 300 de km se pot face în 3 ore și ceva. Bine, și biletele sunt mai măricele ca preț, dar viteza face diferența! Uite așa am reușit să facem 600 de km într-o zi, dus-întors și am avut și timp să petrecem vreo 6 ore prin Cracovia.
Oricum în Varșovia am rămas impresionată de faptul că gara este fix în centru lângă aceea imensitate de clădire comunistă (Palatul Culturii și Științei). Mă tot uitam la clădirea gării și credeam că poate este o glumă pentru că nu vedeam șinele se tren, peroane, nimic! Dar am intrat în dimineața plecării spre Cracovia și după cumpărarea biletelor.. am văzut că este defapt o gară subterană!
Da, trenurile circulă prin centru pe sub pământ, precum e la noi metroul. Așa că trebuie șă ai grijă pe ce peron cobori, ca să nu greșești trenul. Și din ce am înțeles, sistemul acesta de trenuri subterane este destul de bine pus la punct, el asigurând defapt legătura foarte rapidă între centru și anumite cartiere îndepărtate sau suburbii. Și cel mai fain este că gara din Varșovia este foarte tourist friendly Spre deosebire de cea din Cracovia unde este destul de greu uneori să nimerești peronul.
În acel tren am văzut că se poate ca oamenii să circule doar cu bilet, am văzut că se poate fără înghesuială, fără țipete, fără nomazi. Ne-am bucurat și de cafea, ne-am bucurat și de un conductor vorbitor de puțină engleză cât să nu avem probleme. Și uite așa, am avut parte de o călătorie superbă. Dar după cum spuneam, totul ține mai ales de călători!
Coborârea spre peron, gara din Varșovia.
Peronul nostru, așteptând trenul de Cracovia.
Micul nostru urșulet Bubu, foarte încântat că mergea în vizită în alt oraș polonez.
O degustare pe tren! În trenul de dimineață, care era mai scump am primit la alegere ceai, cafea și alte chestiuțe drăguțe, totul fiind inclus în preț. Și să știți că în mod uimitor, cafeaua era foarte bună la gust!
Comments