Monday, January 28, 2013

Alte poze Kazanlak - Bulgaria

Am mai rămas datoare cu câteva imagini din Kazanlâk. Ele sunt un fel de îndemn la explorare, pentru că uneori cadrele faine nu se află lângă obiectivele turistice. Mai aveam câteva de prin oraș care nu s-au încadrat în alte categorii, așa că m-am gândit că e păcat să nu vi le arăt, mai ales că așa să demonstrez ce frumos e acolo pe durata festivalului.

De ce doar atunci? Pentru că atunci orașul este cu adevărat viu! Zic asta pentru că în luna august am ajuns din nou acolo și parcă nu era la fel. Tot frumos, doar că mai liniștit și cu o ofertă redusă de lucruri de făcut. Dar de pe 24 mai și până pe 20 și ceva iunie, aici este capitala vie a trandafirilor și a tracilor! 
Imagine din centrul vechi, undeva pe lângă mormântul trac. 
O metodă mai drăguță de a utiliza rămășițele unei căruțe. 
Emblema orașului Kazanlâk. 
Bisericuța orașului. Mi-a plăcut mult clădirea. Mai ales pentru că nu semăna cu bisericile tradiționale din aceea zonă a Bulgariei. M-a dus cu gândul la Sfânta Sofia din capitală, fiindcă seamănă mult ca și structură. 
În curtea bisericuței, se pare că acolo avea loc un mic concert. Noi doar i-am surprins pe cântăreți în pauză în timp ce mai făceau niște vocalize. Biserica era în pregătiri mari pe interior așa că nu ne-am permis să intrăm să explorăm. Am admirat repede din prag și apoi am plecat. 
O fântână pentru a potoli setea pelerinilor prin Valea Trandafirilor. Ce-i drept, la arșița de iunie.. apa aceea rece era tare apreciată!
În curtea bisericii
Casă de oaspeți cum ar suna traducerea din Bulgara. Unde vedeți *Kășta za gosti* mergeți cu încredere că este vorba de o pensiune. 
Bisericuța vedere panoramică
Tradafiri!! 
Căsuță cu trandafiri, găsită pe o străduță mică și pustie de lângă bisericuță. 
O altă grăsdină frumoasă și plină de trandafiri. Proprietatea asta era păzită de pisicuțe ce miorlăiau dacă te apropiai prea tare. Din păcate nu au venit la pozat/mângâiat. 

1 comment:

noemip1983 said...

Kazanlak e de mult pe lista noastră cu locuri de vizitat. Mi-l imaginez cum miroase a trandafiri peste tot...