Cracovia Krakow Polonia Centru - part 2

La finalul străduţei Grodzka, ajungeţi într-o mică piaţetă, unde puteti vedea unul din monumentele dedicate celor ce şi-au pierdut viaţa la Smolensk. De acolo am început noi urcarea catre castel. Deja se făcea târziu, şi deşi mai doream să explorăm alte zone, am decis că este mai bine să dedicăm mai mult timp castelului.
Am avut noroc sa prindem o zi nu foarte aglomerată la castel, deși era o zi de weekend. Noi ne-am bucurat de panorame și că am putut sa pozăm în voie fără să ne ferim de oameni.
Pentru prețuri, cel mai bine este vă uitați pe site-ul Wavel Castle. Mai ales că uneori au promoții/intrare liberă într-o anumită lună. Plus că sunt evidențiate și orele până la care se vând biletele. Noi am ajuns destul de târziu, așa că am optat pentru Dragons Den și Sandomierska Tower - prețuri și ore aici - aceste 2 fiind disponibile pentru vizitare doar  din Aprilie și până la final de Octombrie(Septembrie pentru turn).
Și prețul a fost un factor important, amândouă atracțiile fiind în jur de 3 zloți de persoană. Eu oricum am fost foarte încântată de faptul că din Turnul Sandomierska se putea vedea tot centrul Cracoviei și o bună parte din castel. Deși sunt 137 de trepte de urcat (zic polonezii, că noi nu le-am numărat) merită efortul din plin. Turnul e cel din pozele de mai sus.
Curtea castelului. Vedere dinspre ruinele Capelei lui Mihail (Kaplica św. Michała) către Catedrala Wawel și clădirea ce găzduia bucătăriile regale (în dreapta). O hartă detaliată a castelului găsiți aici.
Catedrala este probabil unul dintre cele mai cunoscute locuri, având o semnificație istorică, dat fiind că mulți foști regi polonezi (dar și alți membri de vază ai familiei regale) sunt îngropați în criptele de aici. Pe lângă ei, mai sunt și câțiva eroi naționali, doi poeți, patru sfinți și câțiva membri importanți din rangul bisericii.
Panorama din turnul de artilerie ar castelului (unul din cele două). Se spune că turnul a fost contruit în anul 1460 pentru a întări sistemul de fortificații în partea de sud, fiind considerată zona cea mai vulnerabilă, dat fiind că suburbia de acolo - Stradom nu avea fortificații proprii. Castelul se află cam la 228 metri față de nivelul mării.
Vedere din turn - Baszta Sandomierska (cum se numește în polonă). Noi am avut noroc să prindem o zi foarte călduroasă de septembrie, dar cred ca de aici se pot face poze frumoase cam în orice anotimp, dat fiind panorama de aproape 360 de care ai parte plimbându-te pe la toate geamurile din turn.
Catedrala era locul de încoronare pentru monarhii din Polonia. Ea găzduiește o varietate mare de obiecte de artă, de la Gotic la Baroc, trecînd prin Clasicism și pînă la Modernism.  Tot in interior se poate vedea Clopotul lui Sigismund (Dzwon Zygmunta) - un rival pe măsura a grandiosului Big Ben din Londra, doar că de data asta, clopotul se poate vedea îndeaproape.
Deși eram aproape la final de septembrie, se pare că polonezii auvuseseră parte de vreme bună dat fiind că totul era verde și plin de flori. La Palat chiar se vedea că florile beneficiază din plin de atenție, fiind foarte îngrijite.
Floricele din plin
Îți era mai mare dragul să te plimbi pe acolo. Noi am stat doar vreo 2 - maxim 3 ore în castel, si am fost pe fugă. Dar ne-am duce oricând înapoi să apucăm să stăm o zi întreagă în castel și cel puțin una pe străduțele superbe din centru.
Cytadela Twierdzy Kraków - diverse vederi
Arhitectura din curtea interioară a castelului m-a dus cu gândul spre Arhitectura Otomană, prima imagine ce mi-a venit în minte fiind Mănstirea Rila din Bulgaria. Știu că e diferență mare între cele două, dar pe mine m-au atras micile puncte comune.
Interiorul turnului Baszta Sandomierska - Sandomierska Tower. Se spune că pe timp de pace, locul era folosit uneori și cu funcția de pușcărie pentru nobilime, fiind considerată o pedeapsă onorabilă să rămâi în turn.
Tot vedere din Turn
Imagini din curtea castelului.
Dragonul din Wawel (Smok Wawelski) este probabil cel mai celebru dragon din folclorul polonez. Legenda spune că el ar fi avut bârlogul la piciorul dealului, aproape de cheile râului Vistula. În unele povești se spune că dragonul ar fi trăit acolo încă de dinainte de fondarea orașului, pe vremea când zona ar fi fost populată doar de doar de fermieri. Bârlogul dragonului poate fi vizitat contra sumei de 3 zloți și arată precum în pozele de mai jos. E interesant ca din castel să ajungi direct într-o grotă, ce te aduce fix pe malul Vistulei.
Cea mai veche poveste despre dragon datează din secolul 13 și este opera Arhiepiscopului din Cracovia. După spusele sale, monstrul a apărut în zonă în timpul domniei Regelui Krakus. Acestuia i se făceau ofrande săptămânale de de vite, în caz contrar dragonul devorând diverși supusi ai regelui. Așa că regele și-a chemat cei doi băieți, Lech și Krakus al II-lea, să găsească o soluție de a scăpa de dragon. Aceștia au conceput un șiretlic, ca să poată prinde creatura și anume, l-au hrănit cu piele de vițel ce fusese bine îmbibată în sulf, astfel reușind să încheie perioada de teroare.
Și pentru că după atâta plimbare eram epuizați și însetați, am început să mergem înapoi spre piața centrală căutând un bar ok ca preț unde să ne bucurăm de o atmosferă faină. Și umitor, am reușit să găsim Magistrat Pub (adresa este plac Wszystkich Świętych 8) mergând după un grup de puști polonezi. Ne-au dus într-un beci ce semana tare mult cu Club A, unde am pe fundal era rock alternativ, unde am dat peste niște super barmani vorbitori de engleză și unde ne-am simțit atât de bine că ne părea rău că trebuie să ne întoarcem în Varsovia.

Comments

Maria said…
Un blog interesant ;) frumos
marinasniardwy said…
Look verz nice, thanks!