Tuesday, April 22, 2008

Tot despre cafea

Coma - In mine in soapta

Coma Light 19 aprilie 2008, Casa de cultură a studenţilor Preoteasa. Coma unplugged.. un concert de excepţie.. şi una din melodiile de care m-am reîndrăgostit in variantă "light".


Nu-mi ordona camera
De nu-ţi place ce vezi poţi pleca
Caută în mine fără să-mi spui
Caută în mine fără să-mi spui
Caută în mine fără să-mi spui
Nu vreau să ştiu de vrei să mă supui.

Refren:
În mine în şoaptă să pătrunzi

Nu tropăi, nu încerca să te-ascunzi
Caută în mine fără să-mi spui.
În mine în şoaptă să pătrunzi
Şi să nu-mi spui
Ce te-a facut să pleci sau să rămâi.

Wednesday, April 16, 2008

Oamenii din spatele..

unui ceva. Acel ceva poate fi un ghişeu, poate fi o imagine, o idee preconcepută.. Cert este că toţi avem o poveste. Dar.. nu ne gândim ca şi alţii au fost ca noi.. având povestea lor care acum poate stă nespusă, uitată într-un colţ întunecat, prinsă în mrejele uitarii. Din cauza unei discuţii, am început sa realizez doar câţi oameni maturi din jurul meu au avut un cu totul alt destin.. şi cum povestea lor ar fi fost cu totul alta.. dacă nu erau opriţi de comunism.. Comunismul a legat mult mâini.. si a rupt multe aripi. Acei oameni.. puteau fi acum celebri căntareţi, actori, regizori.. dar în schimb au ajuns să fie legaţi de un birou.. şi ascunşi de un ghişeu masiv.. care din când în cand permite celorlaţi sa-i vadă.. dar ei nu văd.. sunt mult prea ocupaţi ca să termine repede, să ajungă undeva.. încât nu aruncă nici măcar un zambet acel biet funcţionar ce îi încasează o factură. Îi ignoram total.. mereu ne bâţâim.. ascultăm muzică, ne uităm pe pereţi.. şi abia când ne vine rândul îi privim în ochi.. dar şi atunci doar ca să vedem dacă mai este nevoie de ceva. Câţi sunt cei care s-au gândit la poveştile lor.. sau care s-au oprit din visarea şi graba lor să-i întrebe un banal "ce mai faceţi"? Puţini.. foarte puţini.. încât bieţii funcţionari, de foarte multe ori.. prost plătiţi au devenit destul de acri.. un mare motiv suntem noi.. ei doar ne răspund cu aceeaşi monedă, crezând că este singura cale să înţelegem.. dar noi interpretăm greşit.. ne certăm.. şi nici măcar nu ne pasă ca undeva acolo.. există o poveste ce merită măcar spusă..

Tuesday, April 15, 2008

Rusenski Lom Русенски Лом

Mai jos veţi avea o filmare facută weekendul acesta in Parcul Natural Rusenski Lom. Deşi este o filmare puţin mai lungă, încercaţi să aveţi răbdare.. nu veţi regreta! Mai ales dacă vă doriţi să petreceţi o zi frumoasă în natură, într-un cadru cât mai sălbatic, ce aduce puţin cu celebra Mateora din Grecia. Un Parc ce te va lăsa cu gura căscată.. mai ales că se află la doar 90 de kilometri de Bucureşti..


Râul Rusenski Lom (în bulgară: Русенски Лом) este un râu în nord-estul Bulgariei, ultimul mare afluent al Dunarii. Este format din râurile Beli Lom şi Cherni Lom, primul izvorând de undeva de lânga Razgrad, al doilea din sud-estul oraşului Popovo.

Locul de unde izvorăşte Beli Lomul este la 360 de metri deasupra nivelului mării, fiind numit punctul de unde începe oficial “Rusenski Lom”. Cele 2 râuri se unesc la nord de Ivanovo. Rusenski Lom are gura de vărsare în Dunăre, în oraşul Ruse, de unde vine şi numele.

Parcul Natural Rusenski Lom este unul din cele 10 parcuri naturale ale Bulgariei. Este situat pe valea de tip canion formată de râul Rusenski Lom. Parcul este considerat zonă protejată din anul 1970 şi are un teritoriu de aproximativ 3408 hectare. Parcul este recunoscut ca un monument estetic, din cauza teraselor din roci, a peşterilor, scobiturilor şi a monumentelor de mare importanţă. Parcul satisface dorinţele oamenilor de recreere şi le ofera o posibilitate de a explora.

Viaţa sălbatică în Valea Lomului este extrem de diversificată. E bogată în specii rare, având elemente caracteristice zonei Mediteranei, climei şi faunei pe cale de dispariţie care a migrat şi este prezentă aici. În urma verificarilor şi indexărilor s-au descoperit în jur de 225 de specii, jumătate dintre ele fiind protejate.

70 sunt doar speciile de mamifere ce se găsesc în vale, in total in Bulgaria fiind doar 100. Grupul lor e diversificat de felul în care locuiesc şi trăiesc. Unele sunt mai mult sau mai puţin conectate cu apa. Dar majoritatea, în special insectivorele şi rozătoarele, au o viaţă subpământeană sau semi-subpământeană, alte vietaţi precum liliecii au o viaţă nocturnă trăind în peşteri. Dar „prietenii omului” soarecii de casa şi ambele tipuri de şobolani sunt cei care se muta uneori temporar în case şi clădiri pe timp rece.

Procentul mare de animale protejate se datorează diverselor condiţii oferite de parc. Parcul Rusenski Lom este o adevarată oază pentru toţi locuitorii.

Parcul este situat la doar 25 de kilometri de orasul Ruse in Valea pitorească Lomovete. Remarcabile sunt pădurile naturale din Bataklia, împrejurimile Bakadjika unde este raiul păsărilor, colosul din Mamula, şi foarte multe peşteri ce erau locuite de oameni în preistoric.

Oraşul Medival CHERVEN
Primele urme ale omului în Valea lui Lomovete datează încă din epoca de piatră. Tracii erau cei care locuiseră atunci aici. Rămaşiţele fortăreţelor romane dovedesc şi trecerea romanilor prin aceste locuri în primul secol. Mai târziu, bulgarii şi-au construit propriile aşezări şi fortăreţe aici (secolele 13-14), oraşul medieval Cherven devenind unul dintre cele mai importante centre militare, economice, culturale şi religioase ale celui de-al doilea regat Bulgar. Oraşul medieval include rămăşiţe ale unei fortăreţe, unei biserici şi a unui castel, precum şi cel mai bine prezervat turn medieval din Bulgaria. De asemenea poate fi văzut şi un izvor fortificat subteran folosit ca sursă de apă pe timp de război.

Sunday, April 13, 2008

Jocul Ielelor - Camil Petrescu

Astă seară (12 aprilie 08) am fost la TNB la piesa lui Camil Petrescu, Jocul Ielelor. Îmi propusesem iniţial să citesc şi cartea până a merge.. dar din lipsa de timp şi comoditate, am lăsat prima impresie să vină din piesă. Încă de la intrare mi-a plăcut decorul.. te intriga. Lasa multe semne de întrebare, mai ales că nu ştiam mulţi din actorii acestei piese. Dar.. luminile s-au stins.. cele de pe scenă s-au aprins.. au început să rasune primele ecouri.. şi aşa am intrat în lumea lui Gelu Ruscanu, o lume plină de nebunie, de idei.. de dreptate. O piesă despre Dreptatea în sine.. cea pe care toţi o visăm dar pe care când vine vorba să o respectăm.. alegem să o ignorăm. O piesă despre corupţie.. politică, libertatea presei.. o piesă atât de actuală încât îmi vine să-l numesc pe Camil Petrescu contemporan. Justiţia e oarbă.. adevărul e pentru cei de la putere, e pentru cei ce îl plătesc. Ministrul Justiţiei.. fiind unul dintre cei mai corupţi, o adevărată lichea! A descris atât de bine situaţia actuală.. Nu pot decât să laud piesa.. lumini de ambiaţă, actori talentaţi, sonorizare excelentă.. o piesă ce deşi costă 28 de lei.. merită fiecare bănuţ. Singurul lucru ce l-aş putea comenta.. ar fi cele aproape 3 ore de piesaă.. fără pauza. În rest.. fuga la teatru.. în fiecare marţi se pun în vânzare noi bilete!

Pentru mai multe detalii despre piesă.. vezi site-ul Teatrului Naţional din Bucureşti.

Saturday, April 12, 2008

Terneuzen (Olanda)

Terneuzen, este cel mai mare oraş din provincia Zeeland a Olandei, un oraş cu o populaţie de 24,150 de locuitori. Oraşul este situat in partea de sud a estuarului Westerschelde. Atestat încă din 1235, Terneuzen a fost un port strategic plasat in drumul spre Gent (sau Ghent). Canalul Gent-Terneuzen este şi în zilele de azi de mare importanţă. Aici este al 3-lea cel mai mare port din Olanda după Rotterdam şi Amsterdam.
Tradiţia spune că Terneuzen a fost cândva casa legendarului "Flying Dutchman"(Olandezului Zburător), Van der Decken, un căpitan ce l-a blestemat pe Dumnezeu şi care a fost condamnat să navigheze mările pentru totdeauna, aşa cum este descris totul in cartea "Nava Fantomă"(The Phantom Ship) scrisă de Frederick Marryat şi în opera lui Richard Wagner.
Centrul de vizitatori "Portaal van Vlaanderen" oferă o oportunitate unică de a arunca un ochi în lumea marinei, pe canalul dintre Terneuzen şi Ghent. Alături de un ghid, veţi face diverse descoperiri timp de 3 ore atât pe pământ cât şi pe apă. În acest tur veţi ajunge şi în turnul de supraveghere de 40 de metri înălţime de unde puteţi beneficia de o superbă panoramă.
Legenda Olandezului Zburător --> Capitanul Vanderdecken a părăsit oraşul Terneuzen, în lunea Paştelui împotriva dorinţelor soţiei sale şi a ridicat pânzele înspre Indonezia. Ajungând la Capul Bunei Speranţe, a fost prins de nişte furtuni extrem de violente ce au durat 9 săptămâni. Atunci echipajul lui l-a rugat să se întoarcă în portul Table şi să aştepte o vreme mai bună. Dar el a refuzat categoric şi şi-a aruncat unul din oameni peste bord in excesul de furie. În timpul în care facea asta el a urlat: "Dumnezeule sau Diavolule, tot o să trec de Capul Horn chiar dacă trebuie să navighez până la Ziua Judecatii!". De atunci nava lui navighează ca o navă-fantomă pe toate oceanele planetei împotriva vântului, căpitanul stând la cârma şi aducând ghinion tuturor navelor intâlnite în cale.

Friday, April 11, 2008

Lenny Kravitz - I'll Be Waiting



"and as long as I'm livin'
I'll be waitin'
as long as I'm breathin'
I'll be there
whenever you call me
I'll be waitin'
whenever you need me
I'll be there"
(refrenul melodiei)

În ziua de azi mai rar auzi oameni care să spună aşa ceva şi chiar să însemne ceva! Sau chiar să dovedească că a vorbit serios. Sunt atât de puţini cei care mai iubesc sincer şi necondişionat încât putem să-i etichetăm "specie pe cale de dispariţie". Îmi place să cred că există oameni care cel portretizat in melodie de Lenny. Îmi place să cred că iubirea şi prietenia mai au o şansă.. că totul nu se pierde atât de uşor. Încă nu înţeleg cum cineva poate să îşi declare pasional iubire azi.. ca peste 2 zile.. să nu mai fie nimic. Se pare că generaţia de azi confundă iubirea cu altceva.. iubirea nu dispare în câteva zile sau săptămâni.. dacă chiar a existat.. atunci va dura ani buni.. acum iubirea e doar ceva ce vinde. Iubirea e ceva comercial şi prost înteles.. aşa că hai să ne aflăm în treabă şi să mai aruncăm câte-un "te iubesc"că poate iese ceva..

Lier (Belgium)

Lier, un mic orăşel la doar câţiva kilometri de Antwerp (Anvers), situat in provincia Antwerp, cu doar 33,272 de locuitori (conform recensământului din 2006).
Catedrala St. Gummarus din centul oraşului, Sfântul cu acelaşi nume fiind patronul oraşului. O catedrală destul de măricică, construită in stil gothic în secolul 14. Sf. Gummarus este celebrat de biserica romano-catolică la data de 11 octombrie.
Lier este un oraşel recunoscut pentru berile lui 'Caves', 'St. Gummarus', şi pentru produsele de patiserie 'Lierse vlaaikes'. Oraş de unde provin echipele de fotbal Lierse S.K. (A 2-a diviyie belgiana) şi K. Lyra T.S.V.
În anul 1946, oraşul a avut o mare importaţă istorică, fiind scena unei foarte importante căsătorii in istoria Europei şi anume cea dintre Filip cel frumos (baiat al marelui împărat roman Maximilian de Habsburg) şi Juana I de Castilla (fiică a lui Ferdinand al II-lea de Aragon). Urmând ca fiul lor Charles V, să conducă imperiul combinat al Austriei şi Spaniei.
Un oraş cu o viaţă de noapte foarte activă, renumele ducându-i-se până in Olanda. Pe cât de liniştit este ziua.. pe atât de activ noaptea. Discotecile (mai ales Illusion şi La Rocca) cât şi cafenele sunt o modalitate excelentă pentru o noapte de distracţie dacă eşti amator de aşa ceva.
Tot aici, veţi găsi celebrul Turn Zimmer, care datează tot din secolul 14, numele venind de la ceasornicarul şi atronomul celebru Louis Zimmer (1888-1970), care în 1930 a construit Ceasul Centenar pe una din feţele turnului. În momentul de faţă tot acolo aflându-se un muzeu dedicat lui Zimmer.
Pentru mai multe detalii despre ceasul lui Zimmer şi ce simbolizează fiecare cadran.. puteţi intra pe acesta pagină (din păcate doar in engleză, de unde puteţi afla multe lucruri interesante).

Stop chasing shadows

Avem mania să alergam după umbrele trecutului, toţi ne agăţăm de el foarte strâns în speraţa că astfel îl mai putem ţine lângă noi. Recent am descoperit o melodie tare faină, şi anume MORCHEEBA - Enjoy the ride! care zice să ne oprim din alergat după umbre.. după ceva ce a fost şi pur şi simplu să ne bucurăm de ceea ce încă mai avem.. şi de cei pe care îi avem. Umbrele au avut cândva locul lor, doar ca timpul.. le-a furat şi le-a închis în cochilia de umbre.. lăsându-le să ne mai urmeze doar aşa.. încât să avem o oarece protecţie.. pentru că după cum arfirma Murakami, oamenii nu pot trăi fără umbre.. ele sunt legătura noastră cu altă lume.. ele ne pot ajuta dar ne pot face şi mult rău dăcă le dăm diverse semnificaţii. Cel mai bine este să ne bucurăm de călatorie.. pentru că fiecare are farmecul ei..

Raymond Carver - Despre ce vorbim cand vorbim despre iubire

Aceasta fiind prima carte citită de mine de Razmond Carver, o carte în care el ne arată, că atunci când vorbim despre iubire, vorbim defapt despre realitate, despre oameni şterşi, ciudaţi, nebuni, pasionaţi, tineri, bătrâni.. toţi având în comun, iubirea pentru cineva. Aşa că prin povestirile sale (17 la număr) vrea să ne prezinte o versiune reală a unor iubiri, scrise într-un limbaj vorbit. Pe mine personal m-a impresionat cel mai mult chiar povestirea cu care debutează colecţia.. mi se pare cea mai apropiată de mine şi de idealurile mele... poate nu sunt singura care ar dori să se afle în aceea frântură de poveste, când cei doi îndrăgostiţi, dansează, la îndemnul moşuleţului, printre lucrurile acestuia care fuseseră scoase pe peluză la "yard sale", şi pe o muzica ce nu o ştiau, ce cânta la un vechi pick-up. E o poveste cu ceva farmec.. şi sincer.. e atât de reală.

Iniţial luasem cartea în grabă de la bibliotecă, îmi plăcuse titlul.. şi din cauza lui aveam impresia că voi găsi.. o singură poveştire sau un manifest care să-mi vorbească cu ajutorul paginilor despre iubire. În schimb, am găsit spre surprinderea mea, o serie de povestiri realiste, oarecum neterminate, care de multe ori te lăsau să-ţi alegi tu finalul.. şi să-ţi imaginezi povestea lor.. din momentul în care ea îşi pune punctul final pe hârtie.

După ce am citit cartea.. am aflat însă.. ca manuscrisul original era cu totul altfel.. scris într-un stil mai cald.. şi mai plin de iubire.. şi ca defapt această versiune ce se află pe piaţă este pe jumate opera unui editor. Sincer.. mi-ar place să se publice şi originalul.. poate aş avea o cu totul altă percepţie.

Sunday, April 06, 2008

orasul Buzau

Având mai mult timp la dispozitie zilele trecute, mi-am putut completa colectia de poze de prin Buzău astfel încât să pot realiza şi de data aceasta un mic film.. cu cele mai faine locuri.. parcurile Buzăului în mai multe anotimpuri.. ziua sau noaptea.. o mica plimbare virtuală.

Municipiul Buzău este situat în zona centrală a judeţului, la 120 km de Bucureşti, în sud-estul României, şi ocupă o suprafaţă totală de 81,3 km2.

Municipiul se află la cotul Carpaţilor de curbură, la confluenţa drumurilor între patru mari provincii româneşti: Muntenia, Transilvania, Moldova şi Dobrogea. Râul Buzău, pe al cărui mal drept se află, formează limita nordică a oraşului. Forma oraşului este alungită, oraşul fiind mai mare de-a lungul râului.

În parcul Crâng s-au descoperit aşezări din neolitic (cultura Gumelniţa), din epoca bronzului (cultura Monteoru) iar în zona industrială Buzău-Sud au fost descoperite aşezări geto-dacice.

Virginia Woolf despre fericire si mentalitate

"Era absurd să condamni o clasă sau un sex în totalitate. Marile mulţimi de oameni nu sunt niciodată responsabile pentru ceea ce fac. Sunt conduse de instincte ce nu le pot stăpâni."

"Degeaba se crede ca oamenii ar trebui să fie fericiţi atunci când au linişte; lor le trebuie acţiune; iar dacă nu au şi-o creează. Milioane de fiinţe sunt condamnate la o viaţă mai monotonă decât a mea şi milioane se răzvrătesc în linişte împotriva sorţii. Nimeni nu ştie câte revolte dospesc în masele de fiinţe vii care populează pământul. Ne închipuim că femeile sunt de obicei foarte potolite, dar femeile simt la fel ca bărbaţii, au nevoie să-şi folosească puterile şi le trebuie un câmp pe care să-şi desfăşoare strădaniile la fel de mult ca fraţii lor; suferă din pricina constrângerii prea straşnice şi a nemişcării, exact aşa cum ar suferi şi bărbaţii; iar fraţii lor mai fericiţi se dovedesc înguşti la minte când spun despre ele că ar trebui să se mărginească la a face budinci şi a împleti ciorapi, a cânta la pian şi a broda săculeţe. E o nesocotinţă să le condamni ori să le iei în râs dacă încearcă să facă sau să înveţe mai mult decât a statornicit tradiţia că este de trebuinţă pentru ele."

Saturday, April 05, 2008

Virginia Woolf despre femei si oglinzi

"De-a lungul tuturor acestor secole femeile au servit drept oglinzi, posedând puterea magică si delicioasă de a reflecta silueta bărbatului într-o mărime de 2 ori cât cea naturală. Probabil că fără această putere, pământul ar fi şi acum format doar din mlaştini şi din junglă. [...] Oricare ar fi rostul lor în societăţile civilizate, oglinzile sunt indispensabile tuturor acţiunilor violente sau eroice. [...] Viziunea oglinzii are o importanţă capitală fiindcă sporeşte vitalitatea; stimulează sistemul nervos. Dacă o dai la o parte, omul poate să moară aidoma toxicomanului lipsit de cocaină. Jumătate din oamenii de pe trotuar se grăbesc spre lucru sub vraja acestei iluzii, mi-am spus uitându-mă pe fereastră. Îşi pun palăriile şi pardesiele dimineaţa, sub razele ei plăcute. Încep ziua încrezători, cu forţe proaspete, crezându-se doriţi la ceaiul domnişoarei Smith; pe când intră în cameră îşi spun "sunt cel mai bun dintre jumătate din cei de-aici", şi aşa se face că vorbesc cu aceea încredere în sine şi cu acel aplomb care au avut consecinţe atât de adânci în viaţa publică şi au condus la observaţii atât de curioase, aflate la marginea gândurilor intime."

Viginia Woolf - O camera separata


De curând mi-a căzut în mână această carte a Virginiei Woolf şi anume "O cameră separată".. mai mult din cauza curiozitaţii, pentru ca Liviu îmi tot povestise în trecut despre ea. Aşa că am zis.. că e totuşi momentul să mă apuc şi eu.. mai ales că văzusem în urmă cu jumate de an si filmul ORELE. (filmul.. este ecranizat după cartea lui Michael Cunningham în care toată acţiunea se învârte în jurul cărţii Doamna Dalloway).

Cartea "O cameră separată" este o pledoarie bizară. Iniţial eşti tentat să crezi că este vorba doar de un manifest feminist.. ca abia pe la jumatatea cărţii să constaţi că este vorba despre "femei si romane".. mai precis ea încearcă să afle dacă în epoca lui Shakespeare.. a fost vreo femeie care să-l fi egalat. Bănuiesc că raspunsul îl ştiţi deja nu? Dar.. este extraordinar de interesant cum îşi ilustrează teoriile şi căutările prin inventarea unui personaj fictiv .. Judith.. care "joacă rolul" de soră a lui Shakespeare. În final.. rămânem pe gânduri.. şi ne întrebăm oare cum ar fi arătat epoca aceea dacă femeile ar fi avut timp, educaţia necesară şi (cel mai important) o cameră separată unde să poate scrie în voie..

V.W. : "'a woman must have money and a room of her own if she is to write fiction"

Tuesday, April 01, 2008

Bucurestiul la apus

Acum câteva zile de la geamul meu.. iubesc să văd cum.. razele soarelui se ascund după blocuri seara.. cum soarele bate-n câte-un geam, cum.. câte-un pom este făcut să pară ca într-o pictură. Sau.. cum dimineaţa soarele răsare din blocuri şi travmaie.. precum ziceau şi cei de la Travka. Soarele.. face Bucureştiul să zâmbească. Blocurile gri sunt feţele, ferestrele luminate de soare.. formând zâmbetul, şi restul feţei.

Love in the city

Toţi vrem iubire. Asta e în mod sigur un adevăr general. Nu cred că poate să existe vreun om pe planeta asta care sa nu-şi dorească să simtă iubirea, într-unul din multele ei feluri. Doar ca acum.. ori arătăm prea mult... şi nu mai înseamnă nimic, ori ţinem totul în noi, pur şi simplu credem că este cel mai bine să ne ascundem sentimentele în spatele unor zâmbete false. Şi.. în ambele situaţii nu vor fi fericiţi. În prima.. vom primi multa "iubire" pe care o vom pune imediat la îndoială, datorită rapidităţii cu care s-a instalat. În a doua situaţie... ajungem să cerşim iubire. Vedem doar ca cel de lângă refuză sa ne-o ofere necondiţionat şi atunci pur şi simplu.. încercăm să o obţinem singuri.. până într-un anumit punct.. când.. mai bine te lipseşti decât să fii nevoit mereu să tot ceri. Şi.. uite asa.. puşi în faţa unei dileme dificile. Ce faci cand ai din plin în jurul tău ambele categorii de specimene? nici nu ştii cum este cel mai bine sa acţionezi. Uneori.. poate e mai bine sa oferi.. şi sa primeşti mai mult decat ai nevoie.. decat deloc şi să fi pus în situaţia să ceri.

Sunt destui.. care pur şi simplu ai nevoie de multă atenţie.. mai rău ca nişte ţânci. Şi.. din cauza vârstei şi a altor criterii.. li se refuză de multe ori.. această atenţie. De multe ori.. aş vrea să fiu precum gâzele din poza de mai sus.. la grămadă în turma mea.. si primind oarece atenţie.

Salman Rushdie - Orient, Occident

Salman Rushdie este un autor şi un eseist din Regatul Unit de descendenţă indiană. Ficţiunile au loc în majoritatea lor pe subcontinentul Indian. Stilul său narativ, un amestec de mit şi fantezie cu realitate, a fost pus în descendenţa realismului magic. Rushdie este de asemenea autor al mai multor romane şi volume de eseuri care privesc lumea contemporană cu luciditate şi uneori cu sarcasm. Şi-a făcut debutul editorial în 1975 cu romanul Grimus, iar între 1981 şi 1999 a primit nu mai puţin de 22 de premii literare. Rushdie a devenit brusc celebru în lumea întreagă după sentinţa de condamnare la moarte pronunţată împotriva lui de un tribunal islamic iranian, în urma publicării romanului Versetele satanice (1988), socotit blasfemiator la adresa profetului Islamului Mahomed. Carte interzisă la ora actuală în multe ţări şi din cauza careia, autorului i se doreşte moartea, punându-se pe capul lui o recompensă de 2.8 mil de dolari.


Reunind nouă povestiri publicate pe parcursul mai multor ani, Orient, Occident (publicată în anul 1994) ni-l confirmă pe Salman Rushdie drept un povestitor prin excelentă. Textele au ca numitor comun obsesia definitorie a autorului, şi anume suspendarea între cele două lumi – Orientul si Occidentul – de care se simte atras în egală măsură şi pe care e, tot in egală măsură, dispus să le critice. Colecţia ar putea fi descrisă ca o încercare de definire şi apropiere culturală, literară, a celor două teritorii cărora autorul le datoreaza scriitura.

Deloc surprinzător, textele despre India (care sunt plasate chiar în prima parte a colecţiei şi care după părerea mea sunt şi cele mai frumoase.. lăsându-ţi un sentiment ciudat... şi oarece întrebări la care vei căta un răspuns) sunt învăluite intr-un usor iz nostalgic, ceea ce nu-l împiedică sa fie la fel de ironic şi să construiasca o atmosferă la fel de colorată, populată de indivizi la fel de pitoreşti ca întotdeauna.

Secţiunea „occidentala” ne dezvăluie din nou fascinaţia autorului faţă de marile personaje ale traditiei vest-europene (precum ar fi Hamlet, Cristofor Columb sau Regina Isabella a Spaniei) dar şi plăcerea cu care le rescrie istoriile. Puţin ciudate povestirile din această parte.. mai ales cea despre Hamlet.. s-ar putea să te dezarmeze.. dar continuă.. vei vedea abia pe parcurs.

Iar ultima parte (in special ultima povestire) atinge corzi de sensibilitate si autobiografic, permitindu-ne sa descoperim un cu totul alt Rushdie. Un autor.. ce îţi lasă un sentiment ciudat şi plăcut la final.. un autor pe care să-l "mai vizitezi".

Oscar Wilde - Portretul lui Dorian Gray

De ceva vreme.. tot citeam "Portretul lui Dorian Gray". A durat ceva mai mult terminarea cărţii decât aş fi zis iniţial, dar asta din cauza unei mici pauze de lectură. Dar.. în sfârşit am terminat-o, mi-a plăcut destul de mult.. şi m-am hotărât să vă arăt cele mai faine citate (din punctul meu de vedere) din carte.

Fidelii cunosc doar latura trivială a iubirii; numai infidelii cunosc tragediile iubirii.

Doar muzica îl incitase în acest mod. Muzica îl tulburase în numeroase rânduri. Doar muzica nu e articulată. Ea nu creează în noi o noua lume, ci, mai curând, un alt haos.

Uneori oamenii spun că frumuseţea este doar superficială. Dar cel puţin nu atât de superficială pe cât este gândirea. Pentru mine frumuseţea este minunea minunilor. Este superficial doar pentru oamenii care nu judecă după aparenţe. Adevaratul mister al lumii este vizibilul, nu invizibilul...

Ce trist! Voi îmbătrâni, voi deveni oribil şi groaznic. Dar tabloul acesta va rămâne de-a pururi tânăr. Nu va fi trecut decât această zi de iunie...

Deseori adevăratele tragedii ale vieţii se petrec într-o maniera atât de nerealistică încât ne rănesc prin violenţa lor crudă, incoerenţa lor absolută, precaritatea absurdă a sensului, totala lipsa de stil.

Pot suporta forta brutală, dar raţiunea brutală este de nesuportat. Utilitatea ei are ceva necinstit în sine. Loveşte intelectul sub centură.

Pot simpatiza cu orice în afară de suferinţă. Nu pot simpatiza cu asta. E prea urâtă, prea oribilă, prea supărătoare. E ceva extrem de morbid în simpatia celor de azi faţă de durere. Ar trebui să simpatizăm cu frumuseţea, culoarea şi bucuria vieţii.

Avantajul emoţiilor este ca ne induc în eroare, iar avantajul ştiinţei este că nu este emoţională.

Umanitatea se ia prea mult în serios. Acesta este păcatul originar. Daca omul peşterii ar fi ştiut să râdă istoria ar fi fost alta.

Bărbaţii se însoară pentru că sunt obosiţi, femeile pentru că sunt curioase si ambii vor fi dezamăgiţi.

Femeia reprezintă triumful materiei asupra spiritului, aşa cum bărbatul reprezintă triumful spiritului asupra moravurilor.

...cei ce iubesc odată în viaţă sunt lipsiţi de profunzime. Ceea ce ei numesc loialitate si fidelitate, eu numesc fie letargie a obiceiului sau lipsă de imaginaţie. Fidelitatea este pentru viaţă sentimentală ceea ce este consistenţa pentru viaţa intelectualului. ... În ea se afla pasiunea pentru proprietate. Am arunca multe lucruri daca nu ne-am teme ca altii ar putea să le culeagă.

Dacă această fată poate sa le dea suflet celor care au trăit fără suflet, dacă ea poate creea simţământul frumosului în oamenii a căror viaţă a fost sordidă şi urâtă, dacă-i poate dezbara de egoism şi le poate împrumuta lacrimi pentru dureri care nu le aparţin, merită să fie adorată.

Unora le trebuie ani pentru a se descotorosii de o emoţie. Un om care este stăpân pe sine poate pune capăt unei dureri tot la fel de uşor cum poate inventa o placere. Nu vreau sa fiu la bunul plac al emoţiilor. Vreau să le folosesc, să ma bucur de ele şi să le domin.