Svistov Bulgaria

Oraşul Sviştov se află peste Dunăre de Zimnicea. Se ajunge aici foarte uşor din Ruse. Se merge pe drumul normal de Sofia până la Byala şi de acolo urmaţi direcţia Tsenovo - Novgrad - Vardim. Drumul Ruse - Sviştov durează puţin mai mult de o oră.

Aici eram undeva încă la începutul oraşului.. puţin mai încolo de monumentul din prima poză. Se putea ajunge cu maşină până aproape de apă, chiar am văzut o maşină care venise să se bucure de liniştea zonei la un mic picnic.

Atunci Dunărea era încă destul de mică, pozele fiind făcute cândva la începutul lui Octombrie. Aşa că Zimnicea părea la doar o aruncătură de băţ.

Deşi Sviştovul este un oraş foarte important pentru Bulgari, dar şi pentru români.. la noi nu s-au auzit multe despre el. Ceea ce nu se ştie, este că mulţi bulgari de acolo au venit în Bucureşti în perioada "Renaşterii bulgăreşti" şi au ajutat cu bani la construirea unor clădiri din Bucureşti precum Ateneul sau Biblioteca Central Universitară.

Faţada Muzeului de Etnografie

Prima dată am "auzit" de Svishtov când am căutat pe internet ceva despre Aleko Kontantinov, şi am descoperit că el este născut în acest mic oraş Dunărean. În Literatura bulgară Aleko este un om destul de important, deşi se spune că povestirile lui au apărut mult prea devreme, riscând să cauzeze mai mult rău decât bine.. Aleko este corespondentul bulgar al lui Caragiale.

Muzeul de etnografie

Deşi nu a scris atât de mult, ci doar vreo 40 de foiletoane, majoritatea fiind despre "Bai Ganiu" acel bulgar de rând.. pe care îl putem identifica cu Mitică din scrierile lui Caragiale.. şi pe alocuri cu diverse alte personaje din "O scrisoare pierdută". Pe scurt, este un scriitor foarte important şi citit!

Aşa că după ce am citit foiletoanele, care m-au distrat copios am vrut să ajung cândva şi în Sviştov ca să îi vizitez casa. Odată ajunsi acolo, ne-a fost foarte uşor să o găsim.. pe lângă existenţa indicatoarelor orice Sviştovean te va îndruma mândru către locaţie. Dar chiar lângă se află şi Muzeul de Etnografie (care am văzut că era închis duminica). Poza de mai sus este făcută în curtea casei lui Aleko.

Casa lui Aleko Konstantinov. Intrarea costă 2 leva (1 euro) dar nu ştiu dacă au şi oameni care să vă povestească în engleză despre el, despre viaţa lui, despre obiectele din casă, despre faptul că începuse a se semna "Ştastliveţa" care în limba bulgară înseamnă "Fericitul" la scurt timp după ce toată familia a început să îi moară sau despre moartea sa accidentală.

Biserica pe care o întâlniţi la începutul micuţei străzi ce duce către casa lui Aleko. După cum spuneam, tanti care era acolo mi-a vorbit doar în bulgară, pentru că aşa mi-am dorit. Şi nu ştiu dacă ar putea să vă explice tot şi în engleză. Dar chiar şi aşa merită o vizită dacă ajungeţi în zonă.

Parcul central din Sviştov

Aleko era şi avocat şi fiindcă beneficia de o situaţie materială bună, încerca să îi ajute foarte mult şi pe cei săraci şi nevoiaşi luptând pentru ei pro-bono. Din păcate a murit foarte tânăr răpus de un glonţ ce nu îi fusese destinat lui. Inima lui găurită şi hainele purtate în aceea zi pot fi văzute acolo.

De ce ar mai merita orăşelul o vizită? Pentru că deşi nu este atât de mare, fiind un oraş universitar are destule magazine interesante. Aşa că doamnele pasionate de produse "Rose of Bulgaria" (creme, şampon, săpun etc) sau de genţi şi pantofi sigur vor avea mici momente de fericire prin micuţele buticuri de pe strada principală.

Este un oraş foarte liniştit şi ca majoritatea oraşelor din Bulgaria, foarte aerisit. Destulă verdeaţă în părţile centrale ale oraşului, băncuţe şi spre fericire turiştilor.. Indicatoare! Socant a fost să descopăr şi aici .. indicatoare ce să povestească despre Zimnicea şi ce se poate vizita acolo.

Biserica Sfintei Trinităţi (Arhitect Kolyo Ficheto)

Svishtov este printre ultimele oraşe bulgare ce au căzut sub stăpânirea otomanilor. În ciuda faptului că are o garnizoană mică, fortăreaţa a fost foarte rezistentă la atacurile multor forţe armate.

Svishtov a avut parte de o mare înflorire culturala şi economică, întrucât era poarta de vest a Imperiului Otoman, servind relaţiile comerciale şi culturale ale ţării cu ţările europene.

Oraşul plătea tribut Portii 12.000 de taleri pe an, motiv pentru care Svishtov era privilegiat şi se bucura de independenţă în termeni financiari şi administrativi.

În anul eliberării bulgare (1878), portul din Svishtov deţine supremaţia în exportul către Anglia, Franţa, Italia şi Germania. Datorită comerţului şi meşteşugurilor, aspectul oraşului începe să se schimbe în secolele XVIII si XIX. Meşteşugarii bogaţi şi comercianţii au ridicat case cu două etaje, biserici, fântâni, iar în secolul al XIX-lea, oraşul găzduia o populatie de 20.000 de locuitori.

În centrul oraşului, lângă Primărie.

Vedere către malul românesc

Mica promenadă ce pleacă din centru conducând către Universitate.

Turnul cu ceas din centrul oraşului.

Svishtov a fost primul oraş eliberat de sub robia otomană în timpul războiului ruso-turc. Ruşii au eliberat iniţial oraşele Dunărene.

Un oraş foarte frumos, unde poţi petrece o zi superbă de weekend, mai ales că de acum încolo vine primăvara. Mai sus vedeţi drumul ce porneşte din spatele turnului cu ceas către Universitate.

Partea interesantă a urmat apoi, când urcând pe nişte scări găsite în partea stângă a Universităţii Economice am găsit un platou cu un ceas solar.

Şi un amfiteatru foarte bine păstrat.

Ceasul solar, în spate văzându-se o bucăţică din oraş. Fiind acolo jos nici nu bănuieşti ce panoramă faină poţi avea de pe acest deal.

Dunărea şi puţin din malul românesc, vedere de sus de pe platou.

Dacă toamna arăta aşa de frumos, abia aştept să revăd zona primăvara când apare în peisaj acel verde crud superb.

Urmând alte scări ce pleacă de pe platou, vei ajunge într-un părculeţ de copii în spatele căruia o să descoperi o mică bisericuţă.

Bisericuţă care fiind totuşi destul de departe de oraş şi având un drum mai dificil era vizitată de destule băbuţe în aceea zi.

Universitatea Economică din Sviştov

Piaţa centrală din Sviştov la apus.

Parculeţul unde este expus bustul lui Aleko.