Sighisoara Transilvania - Partea 8 Casa cu cerb

Nu ştiam prea multe lucruri despre oraş înainte de a ajunge acolo, dar de Casa cu Cerb auzisem. Se pare că este un obiectiv ce a impresionat mai mulţi bloggeri. Din păcate preţurile sunt destul de mari. E ok să intri şi să admiri în timp ce bei o bere, dar altfel.. dacă nu ţii morţiş să te dai mare în faţa cuiva, nu are rost.
Clădirea este superbă. Frumos renovată, bine amplasată, ca să nu mai vorbesc despre terasa cu vedere către Turnul cu ceas. Locaţia este excelentă. De aceea şi preţurile mai piperate. Până la urmă totul se reduce la ce este important pentru tine.
Şi toţi care treceam pe acolo ne opream să pozăm cerbul, sau să ne facem poze lângă casa cu coarne de cerb ieşind prin pereţi. Site-ul lor spune că "Casa cu Cerb este una dintre cele mai vechi clădiri din cetate şi cea mai interesantă din punct de vedere arhitectonic". Probabil este una dintre cele mai vechi, dar partea cu interesantă depinde mult de gusturi.
Din ce am văzut şi pe la Florin, casa este destul de frumoasă şi pe interior. Poate data viitoare prindem şi noi vreo expoziţie de desene.

Comments

Rose said…
Da, pare-se ca e un obiectiv turistic in sine casa asta cu cerbul ei. :)
Oricum, pe afara arata bine!
Dan said…
Casa cu Cerb arata asa datorita restaurarii facute intre 1997-2001 de Fundatia Messerschmitt (care a mai restaurat si Biserica din Deal).
Citisem la ei pe site despre asta, dar nu stiam si despre biserica! Fundatia asta pare minunata, nu mai ajuta si la reconditionarea altor cladiri? Sunt multe care merita putin ajutate.
Daniela said…
Uff, cred ca am ratat-o cand am fost prin Sighisoara. Ar fi tare dragut sa vedem din ce in ce mai multe transformari mai arty ale locatiilor oarecum obisnuite din centrele vechi ale oraselor. Dar cred ca trebuie sa ne inarmam cu muuulta rabdare :)
Ma mir draga Dana ca ai reusit sa ratezi cladirea ca era amplasata central. Dar acum vei stii sigur sa o vanezi cu urmatoarea ocazie!