Orasul Targoviste Bulgaria

Majoritatea românilor când aud denumire de "Târgovişte" se gândesc automat la oraşul nostru fără să ştie că la vreo 170 de kilometri de Bucureşti (via Ruse) se află încă un Târgovişte, doar că în Bulgaria.
Târgoviște este capitala provinciei Târgoviște, fiind situată la sud de poalele munților Preslav, desfășurându-se pe ambele maluri ale râului Vrana. De la Razgrad până aici, adică vreo 30 de kilometri, te poţi bucura de peisaje ca cel de mai sus.
Imediat ce am ajuns în oraş am reuşit să găsim un magazin de pantofi. Pliiin de pantofi. Şi normal că unele personaje au dorit să inspecteze.
Bisericuţa din centrul oraşului.
Fiind pentru prima oară menționat în 1573 în registrele de taxe ale otomanilor, orașul era deja un centru administrativ în 1658. În secolele XVIII și XIX a devenit o celebră piață de animale și meșteșuguri, numită Eski Cuma (traducere: bazar vechi).
Dezvoltarea industrială a început abia după cel de-al doilea război mondial, când au fost deschise fabrici de baterii de mașină și mașini pentru industria alimentară, apoi dezvoltându-se industria textilă și de mobilier. Tot aici, în Târgoviște, se află și una dintre cele mai mari producții de vin din Bulgaria. (neapărat să încercaţi vinul alb de Târgovişte!) De asemenea, în Târgoviște se află una dintre cele mai mari fabrici de sticlă din Europa.
În timpul Renașterii, Târgoviște a rămas o zona fierbinte pentru afacerile cu meșteșuguri. Așezarea a primit numele de Târgoviște abia în 1934, iar apoi, două decenii mai târziu, devine capitala provinciei cu același nume.
O promenadă. Este un oraş absolut încântător vara, în special datorită mirosului de tei care pluteşte din abundenţă pe străzi. E un mic oraş, cu puţine magazine, dar este un loc superb pentru a-ţi petrece după amiaza de duminică.
Muzeul de istorie din Târgoviște oferă spre vizualizare peste 25,000 de artefacte care povestesc și demonstrează istoria locului. Această întreagă colecție este găzduită în 3 clădiri.
Zona este perfectă pentru vânătorii care au în jur de 300 de hectare de pământ plin de vietăți pe care le pot urmări prin pădurile dese.
Varoș este centrul vechi al orașului. Aici găsiți multe biserici și clădiri vechi împrăștiate prin zonă. E o zonă ce nu trebuie ratată datorită arhitecturii impresionante.
Dacă este un loc în Bulgaria pitorească pe care nu trebuie să-l ratați, atunci sigur Târgoviște este acela fiind un oraș aflat la răscrucea dintre vechea cultura și drumurile comerciale pe care circulau negustorii.
Aici s-au găsit elemente aparținând Neoliticului (Mileniile VII-VI înainte de Hr.)situate în nordul munților Balcani. Au fost identificate culturi precum Polianița și Ovcharovo. Despre cultura Polianița chiar au fost găsite dovezi ce arată o dezvoltare urbană încă de la finalul Neoliticului.
Una din multele terase frumoase din centrul oraşului. Preţurile sunt excelente. Cât despre cei pasionaţi de aur şi argint, pot găsi aici diverse sortimente, aduse chiar din Turcia.
Fiind un oraş cu destul de mulţi turci, se pot găsi destule obiecte turceşti sau importate din Turcia. E ciudat totuşi să mergi pe stradă în Bulgaria şi să auzi peste tot în jurul tău o majoritate covârşitoare de oameni vorbind în limba turcă.
Băncuţe sunt destule la umbra teilor.
Îmi place mult că este un oraş aerisit. Asta îmi place în majoritatea oraşelelor din Bulgaria. Că beneficiază de o stradă pietonală şi că sunt foarte aerisite, în general având o mare piaţă sau un parc chiar în centrul oraşului.
Clădirea băncii DSK din centrul oraşului.
Piaţa centrală, Libertatea "Svoboda"
Din păcate este posibil ca prima impresie despre oraş să nu fie una foarte pozitivă. La periferie pare un oraş trist, dar cu cât avansezi înspre centru cu atât peisajul şi sentimentul se schimbă.
Un oraş foarte prietenos cu bicicliştii.
Centrul unei terase de pe strada centrală
Şi aici era plin de terase ce se pregăteau pentru următorul meci. Plasmele erau puse la înaintare pentru a atrage microbiştii doritori de bere.
Mini bloc! Curat şi cochet
În timp ce părinţii savurează liniştiţi o cafea, cei mici pot să se bucure de cele câteva locuri de joacă unde să îşi consume energia.
Mergând către intrarea in "Epoca de piatră"
Intrând în restaurantul decorat în stilul celebrelor desene cu Fred şi Barney. Totul era foarte frumos făcut şi cu gust. Păcat că nu aveau pe nimeni în costum de Fred sau Dino.
Podeţul din curtea localului, alt loc de joacă pentru cei mici.
Strong Lavazza!
Un cocktail delicios la doar 2,5 leva.
Peisajul admirat din maşină la întoarcere.

Comments

targoviste said…
Si in orasul Targoviste din Romania ai ce vizita. E un oras frumos si are multe de oferit.
Sunt convinsa de asta, si in curand il voi vizita si pe al nostru si il voi expune pe blog. :D
foarte frumos pe aici,Dia.abia astept sa vizitez Targoviste de Bulgaria!!
E bine că este aproape de noi oraşul. Îl poţi vizita într-o zi fără probleme. Mai ales că deja de acum nu mai este aşa de cald.
Unknown said…
Acum când va scriu, ma aflu exact pe o terasa din centru l Târgoviștei din Bulgaria.... Sunt aici pentru a doua oara..... Sincer sa zic orașul nu ma impresionează prea mult.... În schimb mult tineret și femei gravide. 👍👍😉😁