După aventurile povestite în articolul anterior, despre
Canionul Emen, a venit vremea să vă arăt și pozele de la finalul peripeției, mai precis
Cascada Momin Skok. Nu e la fel de spectaculos ca la
Hotnitsa, dar merită văzută cascada.
Și pe aici după cum vedeți sunt niște poteci eco din lemn. arată poate mai rău acum în poză datorită faptului că lemnul era încă ud de la furtuna ce se dezlănțuise asupra zonei Veliko Târnovo.
Și chiar era rezistent podețul. L-am încercat noi, chiar și cu sărituri puțin ca să fim siguri că nu ajungem și noi prin pârâu.
Și după trânta în noroi, chiar m-am bucurat să ajung aici. Văzusem multe poze și mă documentasem de acasă (articolul cu povești este
AICI), dar live e și mai frumos. Mai ales că după ce ai depus puțin efort, merge să îți odihnești picioarele în apa rece a micilor dealuri din zonă.
Vedere către pârâu de pe podeț. Zona era un loc superb de relaxare. Ne părea rău puțin că nu adusesem o păturică cu noi să ne și intindem să admirăm panorama.
Cascada din nou. Apa era răcoroasă și noi profitam de ea. Mai ales că deja eram încălziți bine. Am avut oricum un mare noroc că nu am prins o zi chiar atât de călduroasă!
O privire a întregii cascade. Cum vă povesteam și în
articolul precedent despre Canionul din Emen, mitul spune că aici veneau să moară fetele tinere ce nu doreau să se căsătorească cu un păgân (turc). Așa că fugeau din capitală și veneau aici să se arunce în cascadă. Am întrebat mai mulți bătrâni din VT și mai toți știau legenda, dar niciunul nu a putut să-mi confirme dacă chiar s-a întâmplat asta. În acte nu s-a consemnat nimic. Dar parcă nu există foc fără fum, nu?
Pregătiri de plecare. Deja ne gândeam pe unde vor urca, mai ales că văzusem încă o potecă care părea mai sigură, datorită faptului că avea mai mulți bolovani. Era mai alunecos, dar aveam și copăcei zdraveni de care să ne ținem pe traseu ca să nu ajungem iar în fund sau în bot.
Drumul de întoarcere.
După aventurile povestite în articolul anterior, despre Canionul Emen, a venit vremea să vă arăt și pozele de la finalul peripeției, mai precis Cascada Momin Skok. Nu e la fel de spectaculos ca la Hotnitsa, dar merită văzută cascada.
Și pe aici după cum vedeți sunt niște poteci eco din lemn. arată poate mai rău acum în poză datorită faptului că lemnul era încă ud de la furtuna ce se dezlănțuise asupra zonei Veliko Târnovo.
Și chiar era rezistent podețul. L-am încercat noi, chiar și cu sărituri puțin ca să fim siguri că nu ajungem și noi prin pârâu.
Și după trânta în noroi, chiar m-am bucurat să ajung aici. Văzusem multe poze și mă documentasem de acasă (articolul cu povești este AICI), dar live e și mai frumos. Mai ales că după ce ai depus puțin efort, merge să îți odihnești picioarele în apa rece a micilor dealuri din zonă.
Vedere către pârâu de pe podeț. Zona era un loc superb de relaxare. Ne părea rău puțin că nu adusesem o păturică cu noi să ne și intindem să admirăm panorama.
Cascada din nou. Apa era răcoroasă și noi profitam de ea. Mai ales că deja eram încălziți bine. Am avut oricum un mare noroc că nu am prins o zi chiar atât de călduroasă!
O privire a întregii cascade. Cum vă povesteam și în articolul precedent despre Canionul din Emen, mitul spune că aici veneau să moară fetele tinere ce nu doreau să se căsătorească cu un păgân (turc). Așa că fugeau din capitală și veneau aici să se arunce în cascadă. Am întrebat mai mulți bătrâni din VT și mai toți știau legenda, dar niciunul nu a putut să-mi confirme dacă chiar s-a întâmplat asta. În acte nu s-a consemnat nimic. Dar parcă nu există foc fără fum, nu?
Pregătiri de plecare. Deja ne gândeam pe unde vor urca, mai ales că văzusem încă o potecă care părea mai sigură, datorită faptului că avea mai mulți bolovani. Era mai alunecos, dar aveam și copăcei zdraveni de care să ne ținem pe traseu ca să nu ajungem iar în fund sau în bot.
Drumul de întoarcere.
Comments
Tangki Fiberglass
Jual Septic Tank