Orasul Ohrid in luna ianuarie - Macedonia

Nu mi-a venit să cred ce frumos este Ohridul chiar și în luna ianuarie! Asta pentru că îmi părea un loc mai potrivit pentru sezonul primăvară - vară și nu un loc unde să-ți petreci liniștit iarna, deși sunt destule de explorat în zonă. Și eu oricum fusesem prima dată în Ohrid în Octombrie, când deja nu se mai prea putea face baie în lac. Dar am ajuns pe acolo din nou și vara și mi-am luat revanșa. Cel mai mult îmi place mirosul de proaspăt pe care îl capătă pielea după o baie în lac. Parcă ieși din mașina de spălat unde ai pus lenor/cocolino. E un miros greu de descris, însoțit de sentimentul de prospețime și libertate care trebuie încercat. Poate nu toți îl percepem la fel.
O mică plimbare pe puntea din zona Kaneo. O zonă unde vara cu chiu cu vai ai loc de poze fiind foarte mulți turiști în zonă. Acum deși era sărbătoare, mulți erau ocupați să chefuiască prin taverne când noi ne-am strecurat la o plimbare.
E greu de crezut că este iarnă, nu-i așa? Chiar mă întreb cum arată locul asta plin de zăpadă albă și pufoasă. Am văzut eu vreo 2 vederi și cu zăpadă, dar cred că în ultimii ani și locuitorii zonei s-au bucurat de iarna adevărată (adică de zăpadă!) doar în poze și la tv.
Superbii munți Galičica (Галичица) făcând parte din Parcul Național cu același nume. Cel mai înalt vârf de aici fiind Magaro (2254 m). Munții se văd cel mai bine fie din fortăreața lui Samuil, fie de la Sveti Naum, chiar lângă granița cu Albania.
Ohrid este unul dintre acele locuri unde te reîntorci cu drag și mereu mai descoperi câte ceva nou. Asta este și frumusețea zonei, că e greu să te plictisești, mai ales dacă ești un om activ. Eu abia aștept să mă reîntorc acolo pentru o tură mai lungă pe dealurile din zonă. Am înțeles că panorama e de vis!

Comments

Anca said…
Ohrid e pe lista locurilor de vizitat (sper cat mai curand) din zona Balcanilor. Drept e ca nu m-as fi gandit sa merg in ianuarie, dar uite ca-i foarte frumos si iarna!
Macedonia este o tare foarte interesanta, mai ales ca este o combinatie intre Bg si Yugoslavia. E un taram interesant de descoperit!

Popular posts from this blog

Orasul Targoviste Bulgaria

Colmar Alsacia Franta Haut-Rhin

De vizitat in zona Veliko Tarnovo - Bulgaria