Stobski piramidi Blagoevgrad Kyustendil Bulgaria

Piramidele de lângă sătucul Stob (județul Kyustendil, zona Blagoevgrad), cunoscute în bulgară drept Stobski piramidi sunt printre dintre cele mai populare fenomene din Bulgaria, alături de Stâncile din Belogradchik şi Piramidele din Melnik. Piramidele lui Stob se află în partea de est a muntelui Rila. Înalţimea medie a turnuleţelor este între 7 şi 10 metri, cele mai înalte având în jur de 12 metri şi puţin. Cel mai bine se disting piramidele de pe partea nordică a dealului, fiind în număr mai mic. Cele mai multe formaţiuni fiind pe partea stângă a dealului, unde sunt mult mai micuţe şi mai înghesuite.

Cum se ajunge în Stob? Drumul până la Sofia probabil vă este foarte cunoscut. De acolo, se urmează drumul către Grecia, mai precis direcția Blagoevgrad, dar până să ajungeți în Blagoevrad, apare o intersecție unde virați către Kocherinovo, mai precis mergeți înspre mănăstirea Rila. Al doilea sătuc de pe acel drum este Stob. Eu am trecut prin el acum vreo 2 ani și ceva, dar din păcat nu știam ce frumusețe se ascunde după dealuri.

Există şi o legendă care povesteşte despre apariţia piramidelor şi legenda spune că în urmă cu mulţi ani.. aici era defapt o vale, unde se adunau toţi sătenii cu ocazia vreunei nunţi (sau alt eveniment important) şi se veseleau. Şi acolo în sătuc erau doi tineri îndrăgostiţi, care doreau şi ei să se căsatorească, dar din păcate.. mama fetei nu dorea acest lucru. Cu toată această împotrivire, fata şi iubitul ei au decis totuşi să facă nunta. Când mama fetei află de izprava lor, fuge în câmpie unde urma să se oficieze ceremonia, face o cruce şi blesteamă locul, ca în momentul când fata își va săruta socrul, toți invitații să se transforme în stană de piatră. Apoi a venit și ziua cea mare, când toți s-au dus în câmpie, iar în momentul când socrul s-a aplecat să o sărute pe fată pe frunte, toți cei prezenți s-au transformat într-o pădure pietrificată. Și se spune că acesta ar fi fost începutul acestor dealuri cu forme unice.

Mai sunt și alte legende care povestesc această istorie, doar că în altă formă. Cum că mirii erau dintr-un alt sat din zonă și că veneau înspre Stob pentru a își oficia ceremonia în bisericuța de aici, doar că pe traseu mirele a fost foarte vrăjit de aleasa sa și în timp ce urca pe dealul către Stob a sărutat-o, astfel toți transformându-se în forme împietrite.

Deasupra satului se mai văd și azi câteva rămășițe ale unei vechi cetăți, din care a mai rămas o bucată de turn și o fereastră. Turnul era numit *Petrova Kula* sau Turnul lui Petruși se crede că acest nume venea de la Țarul Petăr din legendele cu Ivan Rilski. E destul de greu de ajuns lângă ruine datorită terenului destul de accidentat. Livada de sub cetate, purta numele de Saray pe vremuri.
Panorama urcând către piramide.
Autoarea fotografiilor, prietena mea Ewelina (Polonia). Excursie organizată de oamenii faini de la ESN Sofia (Erasmus Student Network) care îi plimbă pe Erasmusi prin locuri superbe în fiecare an.
Drumul către satul Stob, privind puțin în urmă. Din fericire drumul e ușor, pe traseu fiind destul de puține pante mai abrupte. E o plimbare plăcută, mai ales într-o zi călduroasă de toamnă.
Pe la jumătatea traseului, privind către vale. Probabil este valea menționată atât de des și în legende. Un mic delușor cu foarte puține formațiuni pe el.
Privind în depărtare și admirând valea.
Deja mai urcasem puțin. Iar drumul către orașel părea din ce în ce mai lung. Dar mândria că ajunsesem până acolo era mare. Încăăă puțin!
La scurt timp după, asta e panorama de care vă puteți bucura. Micuțele și umitoarele piramide din Stob pentru care ați înfruntat pantele. Dar la cât de fain arată, parcă efortul nu se pune, nu-i așa?
E interesant că fenomenul e prezent aproape în fiecare țară balcanică (Ro, Bulgaria, Serbia și Turcia). E interesant de văzut pe unde mai putem vedea așa ceva.
Piramidele de diverse forme și mărimi.
Se pare că unii nuntași erau mai înalți și mai bine făcuți decât alții.
O zonă pe unde este bine să ai cât de cât grijă pe unde calci. Mai ales dacă solul este predispus alunecărilor. Eu vă recomand să nu mergeți foarte aproape de margine.
O privire către drumul de întoarcere.
M-am bucurat să văd că pe o parte a traseului au început să instaleze niște gărdulețe de protecție. Eu sper să pună și altele pe viitor pentru a evita anumite incidente.
Piramide mai micuțe. Puțin mai ascunse.
Ajunși în vârf. Panorama era incredibilă. Nu doar piramidele îți făceau cu ochiul ci întreaga zonă. Mai ales că din depărtare munții Rila îți zâmbeau cu drag. Parcă te îmbiau să mai stai.
O ultimă privire aruncată către superba zonă. Din ce am observat, nu este un obiectiv turistic foarte cunoscut nici printre bulgari. Sau cel puțin nu încă.
Drumul de întoarcere către sătuc și autocar. Dacă doriți să vedeți și alte locuri cu fenomene similare, atunci vă recomand să mergeți fie în Melnik, să vedeți piramidele de acolo, fie în Serbia în micul Djavolja Varoș, în apropiere de granița cu provincia Kosovo. Cel puțin acestea sunt zonele cu formațiuni de acest gen.

Iar pe plaiurile mioritice, e frumos să opriți la Costești (județul Vâlcea) unde încă vă puteți bucura de frumusețea Trovanților. Un fenomen foarte interesant, dar nu foarte cunoscut.

Comments

Ce frumos
Seamana putin cu Rapa Rosie de langa Sebes
A.. mersi mult de tot de informatie! Știam eu că mai era un loc din România de trecut pe listă. Din păcate la Sebeș nu am ajuns, încă! Și după cum spuneam.. se pare că e un fenomen răspândit în Balcani.
Foarte interesant materialul tau, iar peisajele si fotografiile, superbe!
Iti multumesc! Chiar este o zona tare faina. Eu inca trebuie sa ajung in zona lacurilor de acolo. Zona are mult potential, mai ales pentru oamenii cu rezistenta mare cand vine vorba de urcat pe munte.

Si acum m-am apucat de cercetat ce alte minunatii mai gasim prin judetul Kyustendil.

Popular posts from this blog

Orasul Targoviste Bulgaria

Colmar Alsacia Franta Haut-Rhin

De vizitat in zona Veliko Tarnovo - Bulgaria