Când am fost în Târgoviște la Paștele Cailor, am mers pe ruta Unirii - Militari - Autostrada București - Pitești și apoi Găești și Târgoviște. Așadar nu am avut parte de cine știe ce peisaj pe autostradă. Între Găești și Târgoviște ce ne-am mai bucurat de natură, de zăpada de pe margine și de cerul de un albastru superb!

După ce am petrecut câteva ore prin oraș la sărbătoarea bulgărească, am decis că e vremea să ne întoarcem spre casă. Din fericire era încă devreme, soarele era încă mândru așa că am decis să mergem să vedem cum arată împrejurimile, mai ales că văzusem încă din oraș în depărtare niște dealuri faine acoperite de pâcle de zăpadă.

Așadar am decis să mergem înspre Ploiești. Chiar pe lângă Biserica Sfântul Nifon - sârbi se face un drum care iese din oraș. Așadar am cotit pe Calea Ialomiței, am trecut pe lângă fosta bază de agrement Crizantema și apoi la prima intersecție am cotit dreapta, continuând pe Strada Gimnaziului până ce am ieșit din perimetrul orașului.

Și undeva în primul sat, sau după primul sat am găsit noi un drum asfaltat ce ducea înspre dealuri. Fiind încă noroi pe drumurile normale de sat, am decis să nu ne arătăm viteji și am mers pe calea cea sigură. Și până la urmă, tot am găsit niște locurșoare frumoase!

Ieșind din oraș am fost întâmpinați de primele pâcle netopite de zăpadă.

Am găsit un loc ok unde să parcăm așa că am tras pe dreapta și am început să explorăm zăpada! Zona era destul de pustie. Doar 2 oameni ce au trecut prin zonă și vreo 3-4 mașini. O sâmbătă cu adieri de vânt răcoroase.

Zona fiind în câmp deschis, era destul de răcoroasă. Dacă în oraș nu am avut probleme cu frigul, aici am dârdâit puțin în timp ce făceam poze.

Supraviețuitor al iernii.

Zona era destul de friguroasă, având încă bălți înghețate.

Imediat ce am ieșit din mașină, fiecare a început să meargă în direcții diferite. Băieții se jucau cu mingea și apoi au pornit către locul unde bănuiau că se află pârâul. Eu am pornit către dealuri.

pădurea golașă din zonă.

rămășițe

Zăpadă era neatinsă aproape în totalitate. Doar niște lăbuțe de cătei mai apăreau răzleț printre copaci. În rest locul părea aproape neatins.

copăceii se pregăteau de primăvară

și uscăciunile au parte de latura lor faină.

Privind către șosea și către mașină. Deși zăpada pare micuță, existau locuri unde puteai să te afunzi destul de bine. Am călcat la un moment dat într-o baltă camuflată.

Sunt curioasă cum arată zona acum, plină de copăcei verzi.

livadă de copăcei

Urmele mele pe zăpadă

Mergând cu voioșie către cealaltă parte a drumului. Mă duceam să văd unde au dispărut băieții și să văd și eu ce se afla în cealaltă parte.

Mai ales că partea stângă era destul de circulată, nu doar de oameni ci și de mașini. Chiar pe lângă pârâu găsisem urme proaspete de roți.

Puțină mișcare

Drumul către soșea

Mergând înspre pârâu. Parcă coboram într-un peisaj povestit de Sadoveanu!

Acolo, aproape de pădure nici vântul nu mai văjâia, astfel că mai putea să ascultăm glasul unor păsărele și parcă pe alocuri și puțin înfundat se auzea și susurul apei pe sub pojghița de gheață.

Drumul către fericire.

Pârâul găsit de noi, era bocnă. Și pe suprafața lui se găseau astfel de bucățele de gheață. Fiecare având o altă formă, care mai de care mai interesantă. Din păcate erau greu de imortalizat, fiind atât de subțiri că dacă nu se rupeau când le ridicam, începeau să se topească imediat ce luau contact cu mâna noastră caldă.