Wednesday, April 27, 2011

Noaptea in Thessaloniki Grecia

Prima dată am cunoscut orașul noaptea. Am văzut eu ceva și din mașină pe drumul gară - Ano Polis unde locuiau niște prieteni de ai mei, dar nu am apucat să văd ceva chiar atât de spectaculos. Așa că primele imagini au fost cele cu orașul de sus, de undeva de lângă zidul orașului ce încă era în picioare.
Pozele astea sunt făcute de pe terasa Mănăstirii Vlatadon (ce datează încă din anul 1360). Nu prea este ea deschisă oficial turiștilor, dar poarta era deschisă și nimeni nu s-a uitat chiorâș la noi. Așa că am intrat, am pozat și am admirat panorama. Din păcate nu am văzut și interiorul pentru că era o slujbă.
Pot spune că atunci în prima seară, am ajuns în mai toate punctele faine încât să admir orașul în toată splendoarea lui. Amicii mei îmi știau boala cu pozele așa că, ne-am plimbărit cu mașina până au fost ei liniștiți că am pozat tot. Și sincer.. unele locuri, ca cel de mai sus, erau tare greu de părăsit.
Apoi am mers în alt loc, de unde puteam să admirăm o altă parte a orașului. Nu mai țin minte exact zona, dar oricum, urmați zidurile din partea de nord a orașului. O să descoperiți astfel multe locuri superbe.
Locul de mai sus este unul din locuri preferate de puștani pentru a bea o bere, a face un picnic, sau de ce nu, o ieșire mai romantică cu iubita/ul. Noi nu am prins lume în zonă pentru că era o seară mai ploioasă.
Au și ei multitudinea lor de străduțe pietruite.
Apoi din partea de nord vest, am venit acolo unde se termină zidul de nord-est. Cel mai ușor să reperați zona de care vorbesc, este să vă uitați după turnuleț la capătul zidului numit Trigonion.
După cum se vede zidurile sunt uimitor de bine conservate. În Thessaloniki este foarte ușor să te pierzi, dar mai bine să te pierzi urmând zidul. E frumos felul în care au păstrat acum istoria atât de vie și felul cum au reușit să o integreze în viața cotidiană. Mai ales că primele ziduri datează de mult prea mult ani ( și sunt încă în picioare) încă de la fondarea orașului.
Drumul spre turnulețul Trigonion. Curat, băncuțe peste tot și luminat aproape ca ziua. Era foarte bine pus în valoare totul. Mai ales că ziua, locul era și mai spectaculos. Mai ales așa plin de verdeață. Deși vara recomand să purtați o șapcă când mergeți pe acolo.
E frumos că plecând de aici, puteți să urmăriți zidul până jos, lângă mare. Partea asta de zid este încă destul de intactă ca să vă conducă către fortăreața Vardar.
Mi-a plăcut mult să văd cum pe alocuri oamenii din zonă, au încadrat zidurile în viața lor, în sensul că am văzut și câteva căsuțe ce aveau un perete format de către zid. Și chiar nu arăta rău. Nu cred că strica deloc integritatea monumentului, ba chiar îl făcea mai uman.
Doar vă povestisem că mai și picura, nu? Trebuia să pun și picăturile de ploaie la lucru puțin, dacă tot ne deranjau plimbarea nocturnă.
Poza e făcută tot acolo lângă Turn, la granița dintre cartierul Ano Poli (Upper town) și Cartierul Aghios Pavlos.
Vedere înspre mare și înspre centrul orașului.
.. mai aruncăm o ultimă privire, și parcă ni se face poftă de o cafea. Seara era lungă și poveștile nu se mai terminau. Trecuse un an și ceva de când nu ne mai văzusem.
Mai erau și alți nebuni ca și noi care veniseră să admire panorama în ciuda picăturilor de apă care nu îți dădeau pace. Nu că erau enervante, dar trebuia să tot înfofolesc aparatul.
Pe cealaltă parte a zidului.. se afla asta. O zonă plină de taverne grecești tipice. Din păcate fiind încă într-o zonă turistică cred că aveau și prețuri mai piperate, dar pe cuvântul meu că arătau atât de bine! Și muzica ce se auzea.. te ducea cu gândul la Zorba.
Aici coborâsem deja în centrul orașului, acolo unde toți grecii ieseau la o bere seara. Era normal să ne alăturăm și noi.
Salonicul este un oraș extrem de viu și cu o viață de noapte pe placul amatorilor de ceva nou. Am încercat și câteva petreceri. Și mi-au plăcut cum se distrau grecii. Așa că dacă doriți petreceri nebune, aici e locul vostru!
Îmi place și că la ei nu există mania asta cu statul la terasă. Cel puțin prin centru, am observat multe localuri cu o măsuță dinaia înaltă și îngustă și cu o duzină de oameni ce povesteau în gura mare (și în greacă..). Foloseau masa doar pentru a sprijini băutura. Și pe bune că veselia lor era molipsitoare!
Nu sper nimic, nu mă tem de nimic, sunt liber. - Zorba
“Nenumarate sunt bucuriile acestei lumi – femeile, fructele, ideile. Dar sa strabati o mare ca asta, pe-o toamna blanda, soptind numele fiecarei insule, cred ca nu exista bucurie care sa cufunde mai mult sufletul omului in paradis.” citat din Zorba Grecul
Fiecare om are câte-o nebunie, dar cea mai mare nebunie, după mine, e să n-ai niciuna. - Zorba. (Nebunia mea este să hoinăresc).

Tuesday, April 26, 2011

Biserica Sfantul Dumitru Demetrios Thessaloniki Grecia

Pelerinajul meu la bisericile din Thessaloniki a început aici. Era deja puțin trecut de prânz când am ajuns la Biserica Sfântului Dumitru, așa că am avut parte (în interior) de câteva grupuri organizate de turiști spre oroarea mea. Toți mergeau în turmă și nu putea să te miște de ei.
Biserica Sfântului Dumitru (Demetrios) este sanctuarul principal dedicat Sfântului Dumitru, care este protectorul orașului Thessaloniki, încă de pe vremea când era cel de al doilea oraș ca mărime din Imperiul Bizantin.
Se presupune că prima biserică a fost ridicată aici în secolul 4 înainte de Hr, înlocuind o fostă baie publică romană. De atunci biserica a tot suferit modificări, a fost distrusă în anumite lupte, și se presupune că forma de azi datează încă de la reconstrucția din anii 629–634.
Interiorul era superb, foarte bine păstrat totul, bine pus în evidență. Era și o raclă cu niște moaște pe acolo dacă nu mă înșel, dar oamenii se puneau la rând cuminței și așteptau. Și foarte impresionantă este lumina din interior. Mi-a părut rău că nu am prins niciun moment în care soarele să bate mai voinic în vitralii.
După cucerirea otomană, din anul 1430, biserica a fost transformată în moschee. A redevenit biserică abia după recucerirea orașului de către greci, în timpul primului război balcanic, în 1912.
Și cea mai faină parte a bisericii este defapt subsolul. La un moment dat, undeva în partea dreaptă a altarului, apar niște scări ce duc către un nou sanctuar. Neapărat să mergeți. Este un mic muzeu de istorie ascuns acolo jos.
Bazilica Sfântul Dumitru din Salonic este renumită pentru cele șase panouri de mozaic care îl reprezintă pe Sfântul Dumitru, cu ctitorii sau cu copiii lor.
Tot aici jos puteți vedea bucățele din vechile biserici care erau aici, bucățele din clădirea ce trona aici înainte de mare incendiu. Totul este foarte frumos aranjat și luminat.
O inscripție situată în partea de jos a unuia dintre panourile de mozaic este o mulțumire adresată lui Dumnezeu pentru ajutorul divin la salvarea locuitorilor Salonicului de un raid al slavilor păgâni, în anul 612.
Îți era mai mare dragul să te plimbi pe aici. Și dacă doreai ghid, nu era problemă, doar trebuia să aștepți puțin până se ivea un grup de oameni cu limba dorită. Cât am stat eu pe acolo am auzit engleză, germană și italiană.
Alte mozaicuri, care erau folosite pentru acoperirea pereților bisericii, fie au fost distruse în timpul celor patru secole și jumătate, când clădirea bazilicii a funcționat ca moschee (1439-1912), fie în marele incendiu din 1917, care a distrus o mare parte din oraș și când au fost distruse acoperișul și pereții superiori ai bazilicii.
Sfântul Dimitrie a fost un martir creștin, sfânt militar din veacul al III-lea care a trăit în vremea împăraților Maximian și Dioclețian în cetatea Tesalonic. A fost martirizat cu lancea, în timpul prigoanei anticreștine pe la anul 306.

Monday, April 25, 2011

Turnul Alb Thessaloniki Grecia

Anul trecut am fost pentru a doua oară în Thessaloniki, dar am rămas plăcut impresionată de cât de bine e pus în valoare orașul și ce frumos profită de fiecare lucru pe care îl au. Singurul lucru dezamăgitor sunt prețurile care mie mi s-au părut destul de mari.
Dintr-un capăt până în altul al falezei găseai ba mici scări care duceau către un fel de punte unde puteai sa parchezi barca puțin. Și în rest era plin pe acolo de imigranți (au și ei parte de ai lor) care vindeau fel de fel de chinezării și mai ales bețisoare parfumate și adidași. Asta era trendul atunci cel puțin.
Și pe la ei pista de bicicliști era cam ignorată acolo pe faleză. Deși, recunosc nici nu am văzut bicicliști pe acolo. Toți erau ieșiți la plimbare pe jos și turiștii la pozat.
Fiecare încerca să scoată un ban făcând ce știa mai bine. Mi-a plăcut mult culoarea galbenă, oferea un contrast fain cu vremea și cerul. Și din ce am văzut, primea ceva mărunțiș nenea, mai ales de la turiștii ce doreau să-l pozeze.
Peisajul era incredibil. Îți venea să iei un ziar (sau orice) să-l pui pe jos, și să șezi pe el admirând panorama de acolo. Mai ales seara când e plin de luminițe. Atunci este și mai spectaculos.
Și când marea e mai agitată, e recomandat să stai puțin mai departe de mal, altfel te pocnește un val și faci o mică băiță pe gratis. În fundal se vede Turnul Alb, unul din simbolurile orașului. El fusese inițial construit de către otomani, pentru a consolida paza portului, dar a ajuns până la urmă o închisoare și un loc de execuție în timpul dominației Otomane.
Turnul are o înălțime de 27 de metri. Se pare că în timp, turnul a suferit multe modificări până să ajungă la forma de azi. La un moment dat a fost numit și *Turnul Roșu* datorită masacrului ce a avut loc în interior. Mult timp turnul a făcut parte din zidurile de protecție ale orașului și despărțea cartierul evreiesc de cimitir.
Turnul se află pe Strada Nikis (Victoriei). Poza este cu promenada fix din fața turnului. Era plin de băncuțe și de oameni ce se bucurau de un sandwich în natură. Acum turnul găzduiește un fel de muzeu de istorie al orașului.
Parcă îți e mai mare dragul să admiri astfel de imagini. nu-i așa? Taxa de vizitare a turnului era parcă 10 euro.

Sunday, April 24, 2011

Piata Aristotelous Thessaloniki Grecia

Piața Aristotel a fost printre primele locuri vizitate de mine în frumosul oraș Thessaloniki. Plus că era singura mea amintire în legătură cu orașul pe care îl mai vizitasem prin 2003/4. Și chiar și la final de noiembrie, orașul arăta splendid și uimitor de verde.
Clădirile din zonă erau toate foarte frumos îngrijite. Se vedea că ești în centru. Și era plăcută vremea, deși eram aproape în decembrie, mergeam în tricou și o bluză subțire pe stradă. În prima zi când am ajuns am avut ceva surprize neplăcute dat fiind că în gară m-a întâmpinat o ploicică veselă, dar apoi peste noapte norii au fugit și toată ziua de sâmbătă am putut să vizitez în voie orașul.
Piața se află chiar în centrul orașului și a fost proiectată de către arhitectul francez Ernest Hebrard în anul 1918, dar o mare parte din clădirile de atunci au fost construite și terminate în 1950, și restaurate mai apoi în anul 2000. Și se vedea și acum cât de bine erau îngrijite. Mai ales că strada în sine este un obiectiv turistic important pentru oraș.
Așa final de toamnă să tot fie, nu-i așa?
Mi-au plăcut la nebunie balcoanele cu acele mici modele. Foarte frumos arătau. Chiar și de la depărtare îți luau ochii. Se simte influența bizantină.
Istoria pieții a început odată cu marele foc din anul 1917 care a cam distrus la vremea respectivă vreo două treimi din oraș. Orașului îi lipseau multe elemente *europene*, mai ales că fiind sub dominație otomană mult timp, orașul s-a dezvoltat fără un plan bine stabilit. De aceea vedem și azi că sunt multe străduțe înguste, pe unde cu greu încape o mașină.
Ei bine, ele datează de peste 100 de ani. Așa că după incendiu, s-a remarcat lipsa piețelor în oraș așa că arhitectul francez a văzut această ocazie și a propus construirea unor piețe. Așa că el s-a pus pe treabă, a introdus noțiunea de fațadă (el e cel care a redecorate clădirile în stilul pe care îl vedem azi)și a folosit elemente de arhitectură vestice și bizantine (încercând să îndepărteze puțin orașul de dominația arhitecturală otomană).
Asta da penthouse!
Cel mai haios mi s-a părut în schimb când am văzut autobuzele (care acolo făceau rondul și apoi cred că se întorceau) ce mai staționau prin zona din cauza traficului, că aveau oarecum steagul românesc pe ele. Știu că culorile nu sunt în ordinea în care trebuie dacă privim de la stânga la dreapta, dar privind invers.. e fix steagul nostru.
Și din ce am înțeles, steagul ala era un fel de emblemă a companiei lor de transport în comun. Nu mai spun cum arătau autobuzele! Problema era doar ca se mișcau mai greu, dat fiind traficului intens și străzilor mai mici, pe care le era greu să se strecoare.
Am observat că pe acolo erau destui oameni care hrăneau porumbeii. Și cu toate astea, piața era foarte curată (fără prea multe cadouri din partea porumbeilor). Se pare că la ei curățenia este lege.
Și altă chestie șocantă au fost să văd pomii plini ochi de mandarine. Și nimeni nu avea treaba lor. Amicii mei greci erau chiar amuzați de întrebarea mea (cum de nu au dispărut deja din copaci) și mi-au zis că în general nu prea se fură. Uneori doar diversi homelessi albanezi ce mai atentează la ei.
Și locul arată foarte frumos și seara. E tare drăguț luminat. Asta mi-a plăcut în tot orașul că centrul este foarte bine pus în evidență. Așa că au o mare bulină roșie!
Covrigii mei preferați. Prima dată am încercat în Turcia. Aici văd că rețeta diferă puțin, în sensul că aici eram mai mult crocanți și mai puțin pufoși. Dar erau oricum foarte gustoși (neapărat de încercat!).
Nenea asta stătea acolo într-o mică intersecție și îi mergea de minune. Fiind dimineață se pare că erau destui pofticioși prin zonă.
Anybody up for a drink?
Au și ei un ceas din flori ca în Cișmigiu.
La finalul promenadei, către Mare.. se aflau clădirile cele mai luxoase și cele mai scumpe desigur. Așa că dacă doriți o panoramă de vis, sus de tot există un bar, doar că am înțeles că prețurile sunt cam duble.