Wednesday, February 29, 2012

Baba Marta sau 1 Martie in Bulgaria

Era considerat că 1 Martie era începutul verii. Prima săptămână a lunii numindu-se martina nedelia. Se spune că Baba Marta este o bătrână neputincioasă, acesta fiind motivul pentru care ea are tot timpul un toiag de fier în care se sprijină. Când zâmbește, soarele strălucește pe cer, când e supărată pe cineva, vremea urâtă își simte prezența. Se spune că majoritatea ritualurilor aveau ca scop câștigarea bunăvoinței bătrânei. Ea vizita doar casele curate și îngrijite, de aceea la final de februarie se făcea curățenie generală în întreaga gospodărie.

Exista legenda cu bătrîna care a ieşit cu caprele la munte şi mai apoi a fost prefăcută în stană de piatră, împreună cu animalele, de frigul venit pe neaşteptate. în alte legende, o femeie bătrînă a fost prefăcută în stană de piatră pentru necuviinţele adresate Babei Marta, personificarea lunii martie.

Alteori se zicea că Baba avea doi soţi: pe unul îl iubea şi, cînd îl vedea, vremea era frumoasă, călduroasă; pe celălalt nu - devenind urîtă, friguroasă .

Tradiţii: Curăţenia din această zi presupunea şi curăţarea hornurilor, măturatul, dar şi lipirea tuturor construcţiilor din gospodărie. Acţiunea era făcută uneori de cea mai bătrînă femeie din casă, dar in unele locuri se prefera o tinără. Se făceau focuri rituale.

În alte regiuni, în preajma focului se făcea o horă. În zorii zilei, fetele (mai ales cele de vîrsta măritişului, care în curînd vor lua parte la ceremonia lăzăriţelor) se duceau în pădure sau pe cîmp, uneori însoţite de tineri, în haine de sărbătoare. Ele erau conduse de o fată mai mare, care cu un an înainte fusese conducătoarea alaiului lăzăriţelor. După ce se împărţeau în grupe de vârstă, ele începeau să cânte, străbătând ogoarele. La moară pentru ele era pregătită o turtă rituală, în care fusese pusă o monedă de argint. Fata care primea moneda devenea conducătoarea lor pentru Lazarovden.

Se puneau mărţişoarele. Mărţişoarele - fire de lină alb-roşie, numite martenițe - erau făcute de cea mai bătrînă femeie din casă, o femeie „curată", care nu trebuia să se atingă de foc, pentru ca mărţişorul să nu-şi piardă puterea magică. În alte cazuri, erau împletite cu ochii închişi (ca şerpii să nu-i vadă pe trecători), pe stomacul gol.

În mod tradiţional, purtau mărţişoare copiii, fetele şi tinerele neveste, puii animalelor, mai puţin tinerii, bărbaţii sau bătrînele. Copiii le legau la mina dreaptă sau la gît, la picior, la degetul din dreapta; fetele şi femeile le legau la gît sau le împleteau în păr, femeile bătrîne - pe degetul mic al mîinii stingi. Bărbaţii le purtau legate aproape de cot, de un deget de la picior sau în ciorapi. Mărţişoare se puneau în pomii fructiferi și în viţa de vie. în anumite cazuri se legau şi la căruţă, jug, războiul de ţesut, grajduri, coteţe, clanţele uşilor ş.a. Dacă erau puse animalelor, copacilor, uneltelor şi locuinţelor, erau lăsate acolo pînă cădeau singure.

Uneori erau purtate numai trei zile, alteori 40 de zile sau pînă la seceriş. Trebuia să fie purtate pînă la vederea primei berze sau rîndunici, sau pînă ce vedeau pomi înfloriţi, după care se scoteau şi se puneau legate de o creangă de pom fructifer sau sub o piatră. Peste cîteva zile se uitau sub piatră - dacă acolo erau multe furnici, era semn că se vor face mulţi miei; dacă erau mulţi viermi, le va merge bine cailor; dacă erau multe vaca-Domnului, se vor face vacile. Pentru fete însă, furnicile era semn că se vor mărita cu ciobani.

Pe 1 martie, în zorii zilei, mergeau să întîmpine primăvara cu o pîine/plăcintă rotundă special pregătită. Femeile aşterneau pe cîmp o pînză nouă, puneau pe ea plăcinta şi, întordndu-se spre răsărit, spuneau: „Asta e pentru tine, mamă Primăvară!". După ce lăsau darurile acolo, se întorceau acasă, sperînd că mama Primăvară se va îmbrăca în haine noi şi pentru pîinea şi sarea oferite va aduce belşug de in şi cânepă.

Practici de propiţiere: Pentru ca baba Marta să fie înveselită, femeile scoteau haine şi basmale de culoare roşie şi le puneau pe garduri. Aceste obiecte erau menţinute acolo pînă la mucenici sau chiar pînă la sfîrşitul lunii, tot pentru a o bucura pe Marta. Bătrînii nu trebuia să iasă prea devreme din casă în această zi, pentru că Marta dorea să întîlnească numai fete tinere şi femei. Doar aşa vremea de peste an va fi frumoasă şi caldă. Era bine să ţeasă, pentru ca livezile şi rîmpurile să aibă recolte bune. Cînd săreau peste focurile rituale, se striga, aşa cum aflăm dintr-un Cîntec al copiilor: „Baba Marta, acum eu te încălzesc, dar tu mă vei încălzi mîine!". Fetele trebuia să fie zîmbitoare şi pline de bunăvoinţă, pentru ca şi vremea să fie frumoasă şi cu soare. Oamenii cred că vor fi sănătoşi tot anul dacă poartă marteniţa în martie.
Acest text este un citat din cartea profesoarei mele, doamna Antoaneta Olteanu, sepcializată în mitologie și etnologie balcanică. Cartea se numește *Zile și Demoni - Calendar și Mitologie populară bulgară* (Editura Eikon, 2008).

Sunday, February 26, 2012

Muzeul Kafka Mala Strana Praga Cehia

Am descoperit micul muzeu al lui Kafka total întâmplător în timp ce rătăceam pe străduțele din Mala Strana, venind dinspre castel și mergând spre pod. Eram deja obosiți și nu planificam să mai bifăm prea multe de pe listă. Trecând pe lângă curtea muzeului, vedem luminițe și populație așa că decidem să vedem despre ce este vorba. Nu ne așteptam la statuile pe care le-am descoperit, dar care aveau farmecul lor. La o primă vedere am crezut că e o glumă, apoi am văzut că aici este Muzeul lui Kafka și am început să mă gândesc că poate poziționarea lor aici nu este tocmai întâmplătoare și că există un motiv, absurd sau nu.
Asta am găsit, niște statui din bronz care făceau pipi într-un contur care simboliza Cehia. Statuile sunt făcute de David Cerny, care din păcate nu dă foarte multe detalii despre ideea din spatele operei sale. (site). Dar în chimb de pe site am aflat că există un număr la care poți da sms, și unul din omuleți va începe să scrie cu apă mesajul trimis de tine. Ciudat și interesant în același timp.
Muzeul Kafka - văzut a doua zi pe lumină
Statuile și forma Cehiei.
În puținul timp în care am stat acolo adoua zi, când am revenit să pozăm statuile și pe lumină, am prins un mic tur al Pragăi pe moped și atunci l-am auzit pe ghid zicând că defapt autorul statuilor a vrut să revoluționeze gândirea, să-i trezească pe oameni din starea aceea latentă descrisă uneori de Kafka, să-i facă să gândească, să realizeze absurdul din jurul lor și să acționeze în consecință.
Trebuie să recunosc că dacă asta a fost intenția cu siguranță că a mers. Oricine ajunge aici și vede statuile, începe să-și pună întrebări, despre ele, despre Kafka, despre tot. Mai ales că prima dată când le vezi te și întrebi cum de cehii nu s-au revoltat când au văzut asta?

În muzeu puteți afla mai multe despre Kafka, despre operele lui, despre modul de a-și scrie însemnările. E un muzeu destul de interactiv, ce merită vizitat dacă ați citit măcar un roman de Kafka, astfel fiind mai ușor de înțeles.

Saturday, February 25, 2012

Plimbare prin Mala Strana Praga Cehia

Mala Strana este un district în Praga, aflat la celălalt capăt al Podului lui Carol dinspre centru spre castel. În traducere înseamnă *mica parte* sau orașul de jos (referindu-se la faptul că se află la poalele dealului Petrin. Se pare că în evul mediu era un cartier locuit de divesi meșteșugari nemți, influența lor fiind vizibilă încă în ceea ce privește anumite elemente de arhitectură ale caselor.

Este o zonă foarte cochetă, traversată de tramvaiul 22 (cel care duce la castel). Se pare că zona a devenit cartier cândva prin secolul 13. Un cartier ce mai târziu a fost refăcut în stil baroc în urma unui incendiu. Noi am pornit explorarea chiar din centrul zonei, adică în mica piațetă unde este și stația de tramvai.
Biserica Sfântului Nicolae. Din ce am văzut și aici se putea urca în turn contra unei sume modice. Noi nu am mai testat, am preferat să aruncăm un ochi la tarabele de Crăciun amplasate în zonă. Tot în piață se află și un Starbucks și un fel de restaurant Staropramen. Ambele părând mai mult decât fancy.
Înainte să cucerim podul, care era defapt ținta noastră principală, am decis să rătăcim puțin și pe străduțe, mai ales că trecusem puțin cam în fugă pe aici cu o seară înainte și ne făcuse cu ochiul. Mie mi-au plăcut mult felinarele de pe strada Mostecka. Mai ales că le văzusem și seara.
Tot pe Mostecká am admirat și niște mașinuțe, fie că erau ele puțin tunate, fie că erau de epocă. Zona era destul de fancy, mai ales dacă aruncai un ochi către localurile din zonă, aveai impresia că micuța stradă ce duce către pod este un mic Dorobanți. Doar că aici aveau și străjeri.
Explorând străduțele din zonă.
În imaginile de sus pe Strada Mișenska, iar jos în apropiere de muzeul Kafka. Nu mai țin minte străduța, dar eram la doar 2 minuțele depărtare de Pod. Apropo.. Kavarna înseamnă cafenea.
Pe strada Mostecká, în zona turnului de la capătul Podului Carol. Câteva cadre de noapte. După cum se vede, zona era destul de pustie spre seară.
Tot pe Mostecká, am găsit asta în vitrina unui magazin de băuturi. Mi s-a părut cea mai dubioasă băutură din lume! Mai ales la cum arăta. Dar se pare că ei se mândreau că o au. Având în vedere vitrina, nu am mai avut curaj să și intru în magazin! Viermișorii chiar nu par așa de apetisanți.
Capul de pod.

Friday, February 24, 2012

Curtea Domneasca Targoviste Romania

După ce vizitasem Târgiviștele bulgăresc anul trecut mi-am dorit să ajung și pe la noi. Se pare că nu am avut ocazia să fac asta în 2011, așa că am recuperat în februarie 2012. Mai ales că citisem mult despre comunitatea bulgărească din zonă în timp ce îmi scriam licența. Așa că datorită lui Octavian, am ajuns și aici!

"Mahalaua sârbească din Târgovişte a fost martora de-a lungul vremurilor a tuturor evenimentelor istorice din istoria oraşului Târgovişte, fiind singura arie din oraş care a fost locuită neîncetat de aceeaşi populaţie de-a lungul întregii istorii a oraşului, şi prin urmare zona cu cei mai vechi târgovişteni, putem spune.

Probabil existentă încă anterior întemeierii statului feudal Ţara Românească, numele oraşului Târgovişte fiind de origine slavă, sârbească sau bulgărească, mahalaua se constituie într-un organism autonom în cadrul administraţiei oraşului, fiind suficient de importantă pentru ca Neagoe Basarab să construiască aici una din bisericile reprezentative pentru întreaga sa ideologie politico-religioasă, biserica sârbească cu hramul Sfântului Nifon, patronul renaşterii spirituale şi culturale din epoca lui Neagoe.

Populaţia care locuieşte această parte a oraşului Târgovişte este una dintre enclavele lingvistice cele mai importante din arealul lingvistic al uniunii balcanice, populaţia de aici, un amestec sârbo-bulgar care astăzi se identifică etnic cu bulgarii, vorbind unul dintre cele mai vechi dialecte, dacă nu cea mai arhaică formă de limbă bulgară din Balcani. Această rezervaţie lingvistică, ce ne poate lămuri procesul complex al genezei limbii bulgare, şi al evoluţiei ei în timp, este din păcate astăzi prea puţin cercetată, ea fiind cea mai veche comunitate slavă din Ţara Românească, anterioară celor de la Buzău şi Bucureşti, alte două oraşe cu comunităţi sud-slave importante.

Legendele bulgarilor din Târgovişte vădesc arhaism, şi mărturisesc despre vremea când cele două popoare erau unite în aceeaşi unitate politică a ţaratului româno-bulgar, românii apărând ca cei care le-au putut oferi un refugiu lor şi credinţei lor din faţa năvălitorilor păgâni, lăsându-i să locuiască în ţara lor şi construindu-le biserici frumoase în care le cinsteau sfinţii lor bulgari, refugiaţi la nordul Dunării deodată cu ei.

Un alt fenomen interesant, şi specific balcanic, este bilingvismul slavo-român, însoţit de o dualitate identitară. Dezinvoltura cu care aceşti oameni acceptă să fie denumiţi atât sârbi, cât şi bulgari, ba chiar români, uneori şi declarându-se ca atare arată pe de o parte diferitele straturi de populaţie care s-au aşezat aici, fapt confirmat şi de toponime diferite pentru acelaşi loc din comunitate dat de locuitori de pe străzi diferite, iar pe de altă parte superioritatea la care au ajuns aceşti oameni, în concepţia lor identitară, ei situându-se mai presus de constrângeri identitare exterioare, şi fiind în primul rând ortodocşi, şi târgovişteni."
Material realizat în 2009 de Stareţu Ştefan
(Sursa: Târgovişte. Monumente istorice şi de artă - Cristian Moisescu)
Noi am mers aici într-o zi friguroasă de februarie, o zi cu ger năpraznic și care ne amenința cu niște fulgușori de nea. Din fericire am prins drumul într-o stare bună, încât să străbatem rapid cei 80 de km și să ne bucurăm de o după amiază de pozat și distracție cu oameni faini!
Prima oprire a fost la Curtea Domnească, mai ales că 3 dintre noi nu fuseseră niciodată în Târgoviște, așa că ne doream înainte de toate să inspectăm puțin. Biletul de intrare este 4,5 lei pentru studenți și 9 lei pentru restul.
Imediat ce ne-am văzut intrați ampornit veseli spre Turnul Chindiei, despre care se zice că fusese ridicat de Vlad Țepes. Pe lângă importanța lui istorică ca punct de supraveghere și apărare, plus seif al tezaurului, noi ne-am bucurat ca niște copiluți de priviliștea incredibilă ce ne-o ofereau cei 27 de metri înălțime.
Odată ajunși in interior am profitat de momentele când eram singuri să furăm câteva cadre pentru acasă. Și desigur să dăm în mintea copiilor!
Inscripțiile ne mai povestesc puțină istorie.
Scările nu au fost iertate de timp.
Priveliștea de sus din turn.
Zidurile care erau ascunse sub pătura protectoare a Crăiesei Zăpezii.
Întreaga curte arăta superb camuflată în alb și atacată de micuții derviși rotitori. Fulgușorii au început să ne asedieze imediat ce am ajuns în turn.
Momente de fericire.
Copilărie pură! Mai ales că pe jos aveam parte de un mic patinoar, fix sus pe turn. Din fericire zona era prevăzută cu un gărduleț de protecție.
sărind după fulgi
Scările spiralate din interiorul turnului.
Timpul trece fără noi.
Octavian înfruntând marea de alb.
Soarele încercând să ne zâmbească!
Turnul Chindiei privit dintre ruine.
puteam să ne ascundem puțin printre pietrele captive în timp.
Enjoy the silence.
dervișii au continuat să danseze, înfrumusetându-ne câmpul vizual
Către micul muzeu subteran.
Intrarea în biserică
Lumina era atât de frumoasă și caldă..
Din fericire am văzut că biserica este în renovare, și chiar pare a se vedea munca depusă. Deși încă mai sunt picturi de restaurat, măcar locul este pe drumul cel bun.
Tronul din Biserică.
Apărătorii zonei.
Drumul de întoarcere, prin imensul alb. Vântul sufla cu putere aducând zăpada de pe câmp direct pe drum, blocând astfel o parte a câmpului vizual. Dar din fericire s-a circulat execelent și noi ne-am bucurat de spectacolul zăpezii fiind adăpostiți de Kia.

Tuesday, February 21, 2012

Catre Centrul Vechi Praga Cehia

După incursiunea pe Podul lui Carol, am trecut pe cealaltă parte a Vltavei. Am părăsit Mala Strana și am început să mergem încetișor și către centrul vechi, dorind să vedem și pe lumină piața de Crăciun, ceasul astronomic și clădirile superbe din zonă! Străduța pe care am pornit, se numește Karlova și este una dintre cele mai aglomerate străduțe, nu doar pentru faptul că leagă Piața Centrală de Karluv Most, cât pentru magazinuțele de suveniruri!

Eu m-am bucurat să văd că există prețuri foarte bune la tricouri. Eu având o veche obsesie cu tricouri și hanorace (după caz) cu locurile prin care am fost. Unii colecționează magnețele de frigider, eu prefer să îmi extind garderoba de tricouri. Ele costa în jur de 25-35 lei, în funcție de modelul imprimat. Oricum recomand să vizitați întâi câteva magazinuțe până să vedeți care are cel mai ok preț.
Strada Karlova, în jurul prânzului. Încă se circula bine pe aici. Și tot atunci e momentul ideal de căscat gura, magazinele fiind încă destul de aerisite și astfel puteți descoperi mai ușor ceea ce căutați!
Imediat după ce am trecut strada (pe unde treceau foooarte multe mașinuțe) dinspre pod către Karlova, am găsit o mică curte interioară cu aceste pistoale atârnând. Dacă nu mă înșel este vorba de Palatul Colloredo-Mannsfeld, care azi servește drept muzeul al artei moderne și extravagante.
Pe aici pe undeva era magazinuțul nostru de tricouri. În rest, suvenirurile erau destul de standard. Ba chiar devenisem la un moment dat iritați de invazia masivă de matrioșca care trona în vitrinele din zonă. Totuși, ar fi fost mai fain să vândă ceva din zonă. Doar sunt renumiți pentru bere.. sigur puteau inveta ceva. Am văzut chiar și un magazin dedicat fenomenului matrioșca!
Clădiri micuțe și cochete pe străduța îngustă! Abia ajunsă acasă am descoperit că defapt clădirea asta era un hotel, numit Clementin. Arată frumos în poze. Șocant a fost că nu era foarte scump. Bine, eu m-am uitat peste prețuri acum, în extrasezon. 50 Euro pentru a sta chiar în târg, nu e mult deloc!
În spate era o foarte faină patiserie. Cu greu puteai să reziști tentației de a gusta din ceva-urile lor proaspăt scoase din cuptor!
străduțele erau numai bune de explorat!
Bisericuța Sfântului Jiljí (în cehă), care la noi se numește Sfântul Egidiu sau Egidius (conform wiki).
Cred că este locul perfect pentru un biciclit!
Frumoasa arhitectură colorată a Pragăi!
O fântână acoperită. Male Namesti (Piața mică)
Culorile orașului m-au fascinat! Deși eram în decembrie, ele erau atât de frumoase și de vii, încât mă făceau să cred că primăvara este mai aproape. Deși nu prea era! Ai așa un sentiment de voioșie!
Parcă te aștepți ca micuțele clădiri să izbucnească într-un dans!
Spiritul Crăciunului!
Casa la minut, chiar la intrarea în Piața Centrală. Aceasta este casa unde a copilărit Kafka când era miculuț. Arătă superb, nu-i așa? Și nouă ne-a furat privirea multe minute!
un mic close-up al desenelor.
O plimbare medievală.