Tuesday, January 31, 2012

Sfantul Trifon Zarezan Bulgaria Obiceiuri

Sărbătorirea lui Trifon Zarezan are loc în fiecare an la data de 1 februarie conform calendarului Iulian. Cei pe stil vechi îl sărbătoresc pe Trifon pe data de 14 Februarie (calendarul Gregorian). Dar ce se întâmplă mai precis mâine în Bulgaria? Mâine este sărbătoarea viței de vie, a vinului, a grădinarilor și a patronilor de taverne. Trifon este cel care prevestește finalul iernii și apropierea primăverii, aceasta fiind o perioadă de tranziția între pământul înghețat și pământul roditor din care în curând vor răsări câțiva ghiocei (sper). Se pare că această sărbătoare este atât de populară încât este serbată şi pe data de 14 de către mulţi.

Ritualurile din perioada asta sunt făcute pentru a încuraja primavară să vină mai repede. Femeile împletesc niște colaci speciali (rotunzi) pe care îi împarte prin vecini. (un simbol al bunăstării pământului). În acest timp bărbații umbla prin vie sau pe lângă pomii fructiferi amenințând că îi vor tăia dacă nu rodesc și în acest an. Un participant își va lua rolul de apărător al naturii și va promite că și anul acesta natura le va oferi rod din plin, astfel că vița de vie și copacii scapă doar cu câteva crenguțe tăiate pentru a finaliza ritualul. În anumite zone ale Bulgariei, bărbații care fac acest lucru, ies din casă cu o sticlă de vin pe care o varsă peste rămurelele din care s-a tăiat sau la rădăcină, pentru a îmbuna pământul și pentru a astâmpăra setea naturii.

În anumite zone acest obicei era jucat de soț și soție. Amândoi mergeau în vie și femeia la un moment dat striga *Trifon, unde ești? Nu te vad din strugurii albi și negri* și atunci soțul răspundea *sunt aici și tai via*.

În alte zone, se merge în familie la vița de vie, care este tratată ca un membru al familiei. Se cântă, se încinge o mică horă în onoarea naturii. Și bucățele din vița de vie care sunt simbolic tăiate sunt adunate de cei din sat și din ele urmând să se facă o coroană, care-i va reveni celui mai bun cultivator(din anul precedent), care urma să fie încoronat drept *Rege* pentru anul în curs. Dar și această alegere avea propriul ritual. De obicei se dădea o petrecere în sat unde se adunau toți. Acolo în capul mesei era Vechiul Rege care-i aștepta în straie de sărbătoare, cu icoana Sfântului Trifon în mână lângă care avea un mic buchet de flori uscate.

Acest lucru se întâmpla de obicei după slujba de la biserică. În timpul mesei vechiul rege se ridică în picioare, mulțumește lui Dumnezeu și Sfinților pentru această onoare și spune că e timpul să se retragă și să fie ales altcineva. Sala păstrează tăcerea ca de mormânt. Acest discurs este repetat de 3 ori, la un interval de 15 minute. Abia a 3-a oară îi este acceptată cererea și noul împărat este numit. Noul ales este stropit cu vin și primește o coroană din corzi de viță.

Acesta urma apoi să fie cărat de bărbați pe ulițele satului, sau măcar aruncat în sus de câte 3 ori pentru a finaliza ritualul. El mergea apoi din casă în casă oferindu-și binucuvântarea și urându-le tuturor un sezon bun. În fiecare casă acesta era cinstit cu câte un păhărel de vin. Credințele populare spun că cu cât mai mult vin consumat de ziua Sfantului Trifon, cu atât recolta va fi mai bogată în acel an, aceasta fiind o altă explicație pentru turnarea vinului la rădăcinile viței de vie.

De unde vine numele de Trifon *zarezan*? Se spune că și el fusese cândva un țăran ce deținea o bucată de pământ pe care cultiva vița de vie. Într-o zi se pare că pe lângă petecul lui de pământ trece Fecioara Maria. În acele momente Trifon a început să râdă (mitul nu spune dacă de ea sau de altceva) și astfel Maria s-a înfuriat și l-a condamnat să-și taie singur vârful nasului cu cleștele de tăiat via. . În limba bulgară cuvântul *zarezan* provine din verbul *zaryazvam * care înseamna și a tăia via.

Monday, January 30, 2012

Festivalul Surva Kukeri Pernik Bulgaria

Despre Festivalul Kukerilor sau Surva (cum este denumirea oficială) v-am mai povestit și anul trecut după ce am fost acolo. El se desfășoară de obicei în ultimul weekend al lunii ianuarie. Și nu știu cum, dar mereu se întâmplă să fie cel mai friguros weekend! Anul trecut am degerat acolo deși eram foarte bine înfofolită, și cum vin fiert nu se găsea în zonă, doar rakia, am zis pas și m-am ales cu o răceală. Ceea ce trebuie să știți despre festival este faptul că este internațional și strânge costume din mai toți balcanii + Moldova și Ucraina și alte țări surpriză. Din păcate România nu a participat acolo în ultimii ani deși sunt convinsă că am fi avut niște costume și scenete frumoase de arătat și altora!

Acest obicei se practica de obicei între Anul nou și Bobotează, când feciorii (uneori mai participă și bărbați căsătoriți) satului ieșeau pe uliță în zorii zilei îmbrăcați în fel de fel de costume urâte și înfricoșetoare pentru a alunga spiritele rele și pentru a avea parte de încă un an bun, cu o recoltă bogată și fără dăunători.

Luna ianuarie era o lună plină de încărcătură spirituală și mitologică, atât la noi cât și la vecinii de peste Dunăre, toți trebuind să îndeplinim anumite ritualuri pentru fiecare sărbătoare, fie că uneori bărbații erau cei care se luptau cu spiritele fie că erau femeile (de Babinden), în luna ianuarie tradițiile erau foarte importante, iar semnele erau cele care le arătau țăranilor dacă vor avea o recoltă bună (în funcție de grosimea zăpezii din preajma zilei Sfâtului Atanas).
Colindătorii erau și ei nelipsiți. În a doua zi de festival (într-o sâmbătă) când am venit noi, ei au fost cei care au deschis *parada* de obiceiuri și costume. Ei ne-au sorcovit și ne-au urat un an bun încă de cu dimineață de pe la ora 9.
Apoi încetișor au început să apară kukerii din diverse zone și sate ale Bulgariei, fiecare dorind să-și etaleze costumele bine îngrijite și obiceiurile specifice pentru a alunga spiritele rele.
Și suntele făcute de ei nu erau doar verbale, de cele mai multe ori lovind cu lemnul în ceva sau purtând diverși clopoței atârnați de ei. Și așa reușeau să facă mult zgomot doar mișcându-se.
Alt grup de kukeri a venit și cu un popă la ei, ca ritualul să fie și sfințit în timp ce noi îl privim. Partea bună a costumelor ăstora este că măcar țin de cald (sper) pentru că alfel îmi e milă de bieții oameni care an de an îndură gerul pentru noi.
Nu prea mi-am dat seama dacă era o capră sau un cal.
Kukerii din micul orășel Kalofer de la poalele munților Balcani mi s-au părut haioși pentru că având costumele astea arătau mai degrabă cu cei din Ku Klux Klan-ul american. Dar probabil pentru un negru din America ar fi fost o imagine mai dură.
Un mic close-up.
Un kuker mai colorat dar plin de talăngi!
Altul care fuma și țopăia de zor pe acolo în timp ce aștepta să intre *în scenă*. Din păcate coada era lungă și mulți stăteau o bună bucată de vreme în frig.
Încă un kuker bulgăresc, cu o mască nu tocmai originală de data asta. Pe parcursul zilei am observat și diverse grupe de bufoni, care chiar dacă erau amuzanți se îndepărtau de tema tradițională a festivalului.
Și multe clopoțele în dotare!
Let's dance! Sau dance me till the end of winter.
Dar cum festivalul este unul internațional, am putut admira mai multe țări pe acolo printre care și Ucraina, care chiar dacă nu au venit cu costume care să ne sperie, tot au fost drăguți și chiar mă duceau cu gândul la Crăciun!
Dacă era și mai multă zăpadă în jur aș fi putut crede că este din nou Decembrie și că iar vine moșul pe la noi. dar micuții omuleți de zăpadă erau scumpi foc.
Nu prea am înțeles eu ce legătură aveau cei din Palestina (asta scrie și pe tabela din poză) cu acest festival, dar prezența lor a fost apreciată de cei prezenți în Pernik, mai ales că 99% probabil nu văzuseră pe nimeni din Palestina.
Tot Palestina.
Aici ne-am întors din nou în Balcani, doar pe la noi în special în România și Bulgaria din ce am văzut se găsesc astfel de monștri care săa lunge spiritele malefice. Sau cel puțin restul țărilor balcanice nu au venit pe acolo cu astfel de costume. Deși românii nu au fost prezenți știu de existența costumelor de acest gen de la părinții mei care mi-au povestit că ei încă au prins astfel de obiceiuri în copilărie.
Am trăit să văd și vrăjitoare cântând la acordeon!
Șiiii Muntenegru! Care păreau că merg la carnaval.
Macedonia, doar un mic grup. Din ce am înțeles au mai fost și altele care au defilat, mai ales că festivalul ține 2 zile și jumătate.
Sardinia - sau micile fantome
Tot Sardinia
Cel mai mare clopot pe care l-am văzut vreodată pe un om! Nu credeam că există asemenea clopote portabile. Credeam că dacă e mare, clar este destinat unei biserici. Mai are rost să vă spun ce zgomote infernale scotea clopotul?
Măști tipice bulgărești susșinute pe un cadru de lemn.
Cei mici beneficiau de măști mai ușoare.
Din nou măști mari și grele. Și când te gândești că în pozele mele sunt pozate doar costumele ce au defilat între 9 dimineața și ora 15! Defilarea a durat până spre seară!

Sunday, January 29, 2012

Ianuarie pe Vitosha Sofia Bulgaria

Anul trecut pe vremea asta eram în Sofia așteptând să scap de sesiunea de examene de acolo. Și ca orice student care stă mult timp cu capul în cărți și dicționare, am avut nevoie și de o escapadă, astfel că într-un frumos și friguros ultim weekend din ianuarie 2011 am plecat pe Vitoșa (muntele de lângă Sofia)! Se ajunge acolo foarte repede, acesta fiind unul din motivele pentru care îi invidiez pe sofioți, că au muntele în grădina din spate.

Cu ocazia asta am observat că tariful la telecabină se dublase. Am impresia că inițial dus - întors costase doar 12 leva și acum era în jur de 24. Telecabina pleacă din mica suburbie Simeonovo și urcă până la cota 1800, la cabana Aleko. Durează cam 20 de minute cu telecabina. Partea faină este că deși în Sofia era destul de cald și uscat, ascensiunea ne-a oferit posibilitatea să vedem tranziția de la uscat la zăpadă cât curpinde.

Așadar ne-am echipat bine și am pornit destul de matinal din cămin. Partea bună este că stația de autobuz care ducea către Simeonovo era chiar lângă căminul numărul 8 din Studentski Grad, unde am fost eu cazată. Așa că nu m-am agitat foarte tare.

Noi sperasem să urcăm cât mai sus, ca și data trecută (octombrie 2010) când ajunsesem pe cel mai înalt vârf, Cherni Vrăh (Vârful Negru). Mică filmare de atunci, vedeți aici. Dar după cum bine zic românii, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg și astfel odată ajunși sus am văzut mormanele de zăpadă în care te afundai până la brâu și ne-am reorientat.
Tranziția către iarnă și zăpadă
Aici deja iarna își intrase bine în drepturi.
Aproape de cota 1800.
Pârtiile erau deja ocupate, deși și noi fusesem matinali. Din ce am înțeles și pârtiile de pe Vitoșa sunt foarte ok. Nu se compară cu cele din Bansko dau Borovets, dar având în vedere că poți veni aici și seara după muncă pentru o mică tură de schiat sau snowboard.. parcă sună altfel nu?
Și chiar cred că sunt destui care schiau până târziu în noapte, mai ales de vineri până duminică când se vedea încă de pe geamul căminului meu lumina de la nocturna de pe Vitoșa.
După cum spuneam, văzând că nu putem urca către vârf, am zis ok hai să urmărim turma și să vedem ce se află în partea stângă. Tot era o zonă care rămăsese nevăzută în expediția trecută.
Am găsit o cabănuță pe acolo, chiar și un telescaun la un moment dat. Dar din păcate acesta nu mergeam probabil din cauza condițiilor meteo. A.. uitasem să precizez, am avut parte de un peisaj foarte schimbător datorită ceții!
Totul arăta tare fain în albul zăpezii. Chiar dacă ne îngheța fundul pe băncuțe, tot ne venea să mai stăm admirând peisajul.
Că tocmai vă spuneam de ceață, uitați aici un mic exemplu, de zonă acaparată de ceață, dar care peste doar 10 minute ne va oferi o superbă panoramă către Sofia.
Albul din jur ne-a făcut să ne simțim ca niște prunci fericiți!
300 de metri mai în stânga, peisajul fără urmă de ceață! Ca și cum ne-am fi teleportat într-o altă zonă și altă zi. Se vede și în poză că puțin mai jos pe la 1500m probabil nu era decât o ormă vagă de zăpadă. Dar pârtia de ski era frumos întreținută și în jos unde nu prea ajunsese zăpadă normală problema era rezolvată de tunurile de zăpadă artificială.
Bucurându-ne de panoramă până ceața ce cobora de pe munte să nu acapareze din nou totul. De la depărtare văzând telescaunul am fost chiar încântați crezând că poate așa vom ajunge mai sus, dar s-a dovedit că e o alarmă falsă, deoarece telescaunul aducea schiorii doar puțin mai sus de punctul unde ne aflam noi.
Locul de unde am admirat vreo 20 de minute Sofia.
Singurul teleschi din zonă care funcționa în aceea sâmbătă!
Natura albită de ger
Drumul de întoarcere.. către Aleko arăta total schimbat fără ceață.
Traseu numai bun de urmărit!
Asta a fost momentul în care mi-am învățat prietenii (o poloneză și un turc) cum facem noi în România când vrem totuși să profităm de un derdeluș bun, dar nu avem bob/schiuri .. așa că am scos din rucsac niște plase și i-am inițiat în tainele datului cu punga! Da și eu am fost tare uimită să văd că nu se practică treaba asta la scară largă. P.s. nu, nu am făcut treaba asta pe pârtia unde se schia! Ci am mers într-un loc unde erau doar prichindei cu săniuțe.
După ce am reușit să ne udăm dându-ne cu punga am mai pornit să vedem ce descoperim în zonă. Am ajuns într-un fel de curte pe unde nu prea mai călcase nimeni, așa că ne-am luptat puțin cu nămeții să vedem omuleții mai de aproape.
Apoi am descoperit un drumuleț.. ce urca! Așa că am zis hai!
Podurile de Aur - cum numesc bulgarii aceste râuri de bolovani.
Pe aici Ewelina, prietena noastră poloneză a luat o trântă serioasă care a reușit să ne sperie. Nu știm exact cum a alunecat, dar nici nu am avut timp să ne dezmeticim că ea era de-a dura pe deal în jos. Din fericire ne-am ales cu o sperietură zdravană și atât!
Apropo, uitasem să vă spun că au niște ciorbițe tare bune sus pe la cabănuțele din jurul cabanei mari. Bine.. au multe în meniu, dar noi ne-am bucurat de o ciorbiță și un ceai ca să ne mai încălzim.
Pe aici era frumos de explorat cu punga, dar deja timpul ni se termina și trebuia să ne întoarcem către telecabină pentru a coborî înspre Sofia. Din păcate și aici telecabina mergea până în jur de ora 4 parcă. Așa că ne-a stricat fericire ceasul când am văzut că e 3 și că trebuie să ne oprim expediția.